Home Actualitate Google riscă amenzi de la UE pentru că n...
Actualitate

Google riscă amenzi de la UE pentru că nu a demonstrat cum protejează datele clienților

Google riscă noi investigații și „o măsură punitivă“ din partea autorităților europene de reglementare, pentru că nu a respectat un termen limită până la care trebuia să arate cum va alinia politica în domeniul confidențialității datelor la reglementările UE, relatează Bloomberg.

Google riscă amenzi de la UE pentru că nu a demonstrat cum protejează datele clienților
Google riscă amenzi de la UE pentru că nu a demonstrat cum protejează datele clienților · Foto: Business Magazin

Google riscă noi investigații și “o măsură punitivă” din partea autorităților europene de reglementare, pentru că nu a respectat un termen limită până la care trebuia să arate cum va alinia politica în domeniul confidențialității datelor la reglementările UE, relatează Bloomberg. Compania “nu a oferit niciun răspuns precis și eficient” la recomandările UE în domeniul protejării datelor, se arată într-un comunicat al Comisiei Naționale pentru IT și Libertăți Civile din Franța (CNIL). Autoritățile de reglementare din UE sunt hotărâte să acționeze și să continue investigațiile și “măsurile punitive ar trebui să aibă loc în câteva luni”, potrivit CNIL, care a condus ancheta în numele autorității europene de protecție a datelor. Google, operatorul celui mai mare motor de căutare la nivel mondial, se confruntă cu investigații ale autorităților de reglementare din întreaga lume, în condițiile în care lansează noi servicii, iar concurența cu Facebook pentru utilizatori și publicitate se intensifică. Google a lansat anul trecut un set omogen de politici ale companiei pentru peste 60 de produse, stârnind critici din partea autorităților de reglementate, îngrijorate că datele clienților nu sunt protejate suficient.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună