Goldman Sachs, „banca bogaților din SUA”: Dolarul american riscă să își piardă din dominanță și poate ajunge un jucător secundar precum lira sterlină
Gigantul bancar Goldman Sachs a avertizat că dolarul american se confruntă cu riscuri care i-ar putea șterge statutul dominant la nivel global, adăugând că moneda are de a face cu o serie de probleme similare celor cu care s-a înfruntat…
Gigantul bancar Goldman Sachs a avertizat că dolarul american se confruntă cu riscuri care i-ar putea șterge statutul dominant la nivel global, adăugând că moneda are de a face cu o serie de probleme similare celor cu care s-a înfruntat lira sterlină la începutul secolului trecut, notează Business Insider.
Sancțiunile impuse Federației Ruse de către statele vestice ridică deja semne de întrebare cu privire la faptul că unele țări ar începe să folosească mai puțin dolarul american, deciziile putând fi luate pe fondul temerilor privind nivelul de putere pe care îl câștigă Statele Unite datorită dolarului.
Goldman Sachs notează în acest sens evoluția lirei sterline, care era cândva moneda de rezervă la nivel mondial, înainte de ascensiunea dolarului de la mijlocul secolului al XX-lea.
Printre provocările actuale se numără faptul că Statele Unite dețin o cotă mică din comerțul global prin comparație cu dominanța exercitată de dolar în sistemele globale de plăți, țara având o „poziție pe active nete străine” în stare de deteriorare. Totodată, SUA se confruntă actualmente cu o serie de probleme geopolitice, precum războiul dintre Rusia și Ucraina.
Christina Tessari, economist în cadrul Goldman, spune că gradul ridicat de datorii al SUA, rezultat din statutul său de mare importator de bunuri, ar putea reprezenta, de asemenea, o problemă.
Anterior, investitorii internaționali au devenit tot mai reticenți în ceea ce privește lira sterlină, după ce Regatul Unit a înregistrat datorii imense în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
„Dacă datoriile în valută pot crește similar produsului intern brut, străinii s-ar putea sătura să dețină respectiva moneda”, se arată într-o analiză a Goldman.
Săptămâna trecută, directorul adjunct al Fondului Monetar Internațional, Gita Gopinath, a declarat că sancțiunile lansate împotriva Kremlinului ar putea fragmenta sistemul global și au șansa de a afecta performanța dolarului american.