Ghișe: Cine vrea unitatea dreptei, să se înscrie în PNL. Mimarea iubirii dreptei este fățărnicie
Senatorul Ioan Ghișe a declarat, luni, că cine dorește unitatea dreptei trebuie să se înscrie în PNL, iar mimarea iubirii dreptei politice, din partea celor care de bună voie au plecat din PNL sau a altora, reprezintă ”fățărnicie și interes personal pentru a-și negocia viitoare funcții publice".
Ghișe a anunțat, într-o conferință de presă, că își menține candidatura la șefia PNL, iar despre Klaus Iohannis a spus că este “un contracandidat”.
În plus, Ioan Ghise a ținut să precizeze că negocierile care se duc zilele acestea pentru “unitatea dreptei” nu respectă Statutul partidului.
“Începând cu luni, 26 mai, Biroul Politic al PNL este demisionar, are rolul, până la Congres, să exercite gestiunea curentă a partidului și să organizeze Congresul. Tot ceea ce în aceste zile se negociază, alianțe, fuziuni și orice altceva, este o încălcare a Statutului”, a spus el.
Senatorul PNL Ioan Ghișe a arătat că toți cei care cred în valorile dreptei și se revendică politic de dreapta se pot înscrie în PNL, partid de dreapta care a contribuit de 140 de ani la crearea statului român.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro