Germanii de la Meteor caută peste 160 de oameni pentru fabrica de sisteme de etanșare auto Arad
Meteor România, subsidiara locală a grupului german Meteor GmbH, are disponibile în prezent 167 de locuri de muncă la fabrica de sisteme de etanșare auto de la Arad, conform site-ului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad. Joburile…
Meteor România, subsidiara locală a grupului german Meteor GmbH, are disponibile în prezent 167 de locuri de muncă la fabrica de sisteme de etanșare auto de la Arad, conform site-ului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad. Joburile disponibile sunt pentru confecționer garnituri de etanșare din cauciuc (100) și pentru operatori la roboți industriali (67), potrivit AJOFM Arad. Salariul de încadrare începe de la 2.800 de lei brut și crește gradul, în urma evaluărilor periodice, până la 3.500 de lei brut, conform anunțurilor anterioare de recrutare ale companiei.
Meteor România a intrat pe piața locală în anul 2017, dezvoltând în zona industrială a municipiului Arad o fabrică de sisteme de etanșare pentru companii din domeniul automotive din Europa. Compania a realizat în 2020 o cifră de afaceri de aproximativ 6,8 mil. lei, cu un număr mediu de 91 de angajați, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor. La nivel global, grupul Meteor GmbH are aproximativ 2.000 de angajați și deține fabrici în Germania, România și SUA, conform datelor de pe site-ul companiei.
Industria auto a fost lovită în 2021 de patru crize, pornind de la pandemie, continuând cu lipsa componentelor electronice și cu scumpirea materiilor prime, iar pe final de an industria să fie lovită de creșterea puternică a costurilor legate de energie. Peste acestea s-a suprapus și explozia prețurilor transporturilor dinspre Asia, care au crescut și de zece ori. Constructorii auto au renegociat o parte dintre contractele cu furnizorii, însă chiar și așa o parte din costul suplimentar va fi transferat și într-o creștere a prețurilor mașinilor noi.
Cele mai mari zece grupuri și producători de componente auto de pe piața locală au înregistrat în 2020 un business cumulat de 39 de miliarde de lei, în scădere ușoară de la 40,5 miliarde de lei în 2019. Cei mai mari producători de componente auto din România sunt Continental, Star Assembly, Autoliv, Michelin, Hella Pirelli, Bosch, Marquardt, Leoni și Yazaki, potrivit topului producătorilor de componente auto realizat de ZF.