Germanii de la E.ON au nevoie de 600 de oameni la Cluj
Grupul german E.ON, care în România are afaceri de peste un miliard de euro în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice, a inaugurat ieri un Business Service Center la Cluj-Napoca, unde vor fi create 600 de noi locuri de muncă până la finalul anului 2015.
Germanii au demarat deja campania de recrutare, astfel că în prezent în centrul de servicii E.ON din Cluj lucrează 75 de oameni, planurile companiei fiind de a ajunge aici la 200 de angajați până la finalul anului. Decizia germanilor de a deschide un Business Service Center la Cluj-Napoca face parte dintr-un plan de eficientizare care va asigura reduceri de costuri și uniformizarea serviciilor pentru toate companiile din cadrul grupului german. Centrul, localizat în clădirea de birouri Amera Tower, unde până în 2011 își desfășurau activitatea și olandezii de la ING care au decis ulterior să-și închidă service center-ul de la Cluj, va furniza în special servicii de contabilitate pentru companiile grupului E.ON.