Germania: Ucraina ar trebui să decidă când să poarte discuții de pace cu Rusia
Diplomații germani consideră că Ucraina trebuie să decidă când să poarte discuții de pace cu Rusia. Declarația apare în condițiile în care s-a vorbit despre o presiune din partea SUA asupra Ucrainei privitoare la startul unor negocieri cu rușii. Un…
Diplomații germani consideră că Ucraina trebuie să decidă când să poarte discuții de pace cu Rusia. Declarația apare în condițiile în care s-a vorbit despre o presiune din partea SUA asupra Ucrainei privitoare la startul unor negocieri cu rușii.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni că este decizia Ucrainei când și dacă să organizeze discuții de pace cu Rusia, potrivit Reuters.
Reprezentantul guvernului a mai spus că Moscova a fost și ea reticentă în a participa la aceste discuții.
Washington Post a relatat zilele trecute că Statele Unite ale Americii au încurajat în privat Ucraina să semnaleze că este deschisă la discuții cu Rusia.
Asta după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus negocierile atât timp cât președintele rus Vladimir Putin se află la putere.