Home Actualitate Germania nu este destul de puternică să-...
Actualitate

Germania nu este destul de puternică să-l influențeze pe Putin

Președintele Dietei (Camera inferioară a Parlamentului polonez) Radoslaw Sikorski, un fost ministru de Externe, a declarat într-un interviu pentru postul TVN24 că, în opinia sa, "formatul Normandia" nu este "adecvat" pentru soluționarea conflictului din Ucraina, din cauza Germaniei.

A existat un moment în care Moscova era pregătită să revină la «formatul Geneva», care reunește Rusia, Ucraina, Statele Unite și Uniunea Europeană (UE). De ce nu s-a întâmplat acest lucru?“, a declarat Sikorski într-un interviu pentru postul polonez de televiziune, citat de Deutsce Welle, scrie Ukrinform.

“Eu cred că acest lucru a fost o greșeală din partea ucrainenilor”, a continuat fostul ministru polonez de Externe.

În opinia sa, “formatul Geneva” este mai potrivit pentru soluționarea crizei ucrainene, iar în cadrul “formatului Normandia” – din care fac parte președinții rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroșenko, francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel – inițiativele de pace sunt promovate de către Germania și Franța.

“Ar trebui să-i fim recunoscători cancelarului german Angela Merkel pentru faptul că-și folosește relația cu președintele (rus Vladimir) Putin în activități de menținere a păcii”, a continuat Sikorski.

“Însă, Germania nu este suficient de puternică să influențeze comportamnetul lui Putin”, a subliniat președintele Dietei poloneze.

În opinia sa, se apropie momentul în care Occidentul va înțelege că negocierile cu Rusia sunt inutile.

“Depinde de ceea ce va face Rusia”, a apreciat Sikorski, subliniind că, “dacă va începe asaltul asupra orașului Mariupol, se va clarifica totul”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună