Germania: metodele de spionaj american contra UE amintesc de Războiul Rece
Liderii UE au cerut explicații oficiale SUA, după ce publicația germană Der Spiegel a publicat informații conform cărora Agenția pentru Securitate Națională a SUA (NSA) a interceptat comunicații telefonice și online la birourile UE din Bruxelles și la reprezentanțele diplomatice ale UE în SUA și la ONU.
Der Spiegel susține că a obținut acces la documente confidențiale ale NSA, posibil cu ajutorul fostului consultant IT al NSA Edward Snowden, fugit actualmente în Rusia după ce a dezvăluit informații despre două programe americane de interceptare a comunicațiilor telefonice și online ale cetățenilor americani și din alte țări. Documentele obținute de publicația germană se referă la un program organizat de înregistrare a convorbirilor telefonice ale oficialilor europeni și de interceptare a traficului internet la instituțiile europene din Bruxelles și Washington. Unul dintre aceste documente datează din septembrie 2010. O versiune completă a informațiilor deținute de Der Spiegel va apărea luni.
Tot Der Spiegel scrie că Germania este țara europeană cea mai supravegheată de NSA, cu aproximativ 500 de milioane de conexiuni telefonice și Internet înregistrate lunar.
“Dacă aceste rapoarte sunt adevărate, ele aduc aminte de metodele folosite de inamici în timpul Războiului Rece”, a declarat ministrul german al justiției, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger. “E de neînțeles că prietenii noștri din SUA îi văd pe europeni drept niște inamici”, a spus ministrul.
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a declarat “foarte îngrijorat și șocat”, afirmând că dacă informațiile din Der Spiegel se confirmă, “va fi o problemă extrem de serioasă, cu un impact sever asupra relațiilor UE-SUA”. Fruntașii Partidului Verde din Parlamentul European, Rebecca Harms și Daniel Cohn-Bendit, au cerut o investigație imediată asupra cazului și au cerut suspendarea negocierilor cu SUA privind un tratat transatlantic de liber-schimb și ruperea acordurilor UE-SUA privind informațiile asupra transferurilor bancare și a bazelor de date privind pasagerii care călătoresc cu avionul din UE în SUA, ambele semnate în numele luptei contra terorismului internațional.
Nicio reacție oficială de la Washington nu a fost încă dată publicității.
Procurorii germani au intrat deja în acțiune, urmărind să verifice dacă programul american de spionare a comunicațiilor electronice europene a încălcat legislația germană. Duminică, Biroul Procuraturii Federale a anunțat că studiază probele existente, înainte de a declanșa o investigație oficială.