Germania cere UE să aplice strict regulile deficitului bugetar, criticând țări ca Franța și Italia
Uniunea Europeană trebuie să modifice sistemul instituțional astfel încât regulile privind deficitul bugetar să se aplice cu strictețe, cere Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanțelor, criticând Comisia Europeană, ce a avut atitudini flexibile față de Franța, Spania, Italia și Portugalia.
Wolfgang Schauble consideră că, din cauza caracterului “politic”, Comisia Europeană evită să aplice riguros reglementările privind deficitul bugetar. În acest context, ministrul german al Finanțelor propune ca reglementările privid deficitul să fie implementate de Mecanismul European de Stabilitate (MES).
Germania și însuși Wolfgang Schauble au criticat de multe ori atitudinea tolerantă a Comisiei Europene față de Franța, Spania, Italia și Portugalia. Comisia Europeană a evitat în mai multe rânduri să impună sancțiuni țărilor care au depășit țintele privind deficitul bugetar. Anul acesta, Guvernul Italiei, condus de Matteo Renzi, speră că va primi concesii din partea Comisiei Europene pentru că nu a respectat ținta deficitului bugetar.
“În mod normal, implementarea acestor decizii este sarcina Comisiei Europene. Actuala echipă a CE a optat să fie mai politică… și are tot dreptul să procedeze în acest fel. Dar prin această abordare este mai dificil să se respecte regulile… Poate că Mecanismul European de Stabilitate ar putea juca un rol în conformarea parțială în acele cazuri în care Comisia Europeană nu poate face acest lucru”, a subliniat Schauble.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro