Generația de milionari creată de Uipath - compania gigant născută în cartierul Delea Veche din București, începe să își facă simțită prezența pe piața locală
Generația de milionari creată de Uipath - gigantul din industria roboților software născut în cartierul Delea Veche din București, începe să își facă simțită prezența pe piața locală Hi-Tech. Vlad Ionescu, unul dintre oamenii cunoscuți din echipa de conducere a…
Generația de milionari creată de Uipath – gigantul din industria roboților software născut în cartierul Delea Veche din București, începe să își facă simțită prezența pe piața locală Hi-Tech. Vlad Ionescu, unul dintre oamenii cunoscuți din echipa de conducere a UiPath nu a plecat din companie doar pentru a contribui la dezvoltarea unui nou start-up, ci are în plan să pună bani și
într-un nou fond de capital de risc. Este doar începutul unui val de investiții în ecosistemul local de start-up-uri tech care va fi susținut de listarea la bursă a UiPath în SUA.
Sper ca în câteva luni să discutăm mai multe despre un proiect de venture capital în care cel mai probabil o să fiu implicat. Cred că ar fi cazul să apară și alte fonduri de investiții pe plan local. Acum există într-adevăr fonduri de investiții pe plan local, și investitori, și soluții de crowdfunding, doar că încă este foarte mult loc pe piață. Cred că este foarte important și segmentul pe care vrei să îl adresezi în viața unui start-up. Dacă ne uităm chiar la o țară vecină cum este Bulgaria, acolo deja sunt fonduri care sunt la a treia versiune a fondului, adică ridică fondul nr. trei și sunt mult mai avansate. Acolo există un fond de 80 de milioane de euro aflat a treia rundă și alt fond de 50 de milioane de euro, aflat cred că tot la a treia rundă și asta într-o țară mult mai mică. Nici ei nu acoperă doar Bulgaria, dar este clar că Europa de Est este subfinanțată comparativ cu alte regiuni”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Vlad Ionescu, fost membru în echipa de conducere a UiPath, cel mai valoros start-up creat în România, și actualul director de marketing al start-up-ului Tokinomo.
El s-a alăturat echipei UiPath în 2015, chiar atunci când proiectul a pivotat spre tehnologia RPA (robotic process automation), fiind astfel implicat în tot procesul de ascensiune al companiei – de la primele investiții primite până la atingerea nivelului de unicorn. „Am avut șansa să lucrez și să învăț de la oameni foarte talentați și speciali. Eu am venit la UiPath în vara lui 2015, adică acum aproximativ 6 ani, la invitația unui foarte bun prieten care lucra acolo. Era o companie mică, era înainte de investiția care ne-a dus atunci la o evaluare de 6 milioane dolari, deci prima investiție de tip seed – runda în care au participat EarlyBird, Credo Venture și Seedcamp. Era o companie mică, însă cu ambiții foarte mari. A fost o perioadă foarte interesantă. Echipa încerca să atragă talent și eu la rândul meu am adus un bun prieten în companie și cumva echipa s-a construit în jurul unor valori și culturi comune”, a relatat el, adăugând că a învățat foarte multe lucruri din experiența UiPath.
„Am învățat foarte mult, pe lângă lucruri care țin de marketing. Este vorba despre cum să construiești o companie, cum să dezvolți departamente, cum să atragi talente, de ce este important să ai un plan de stock options și cum să motivezi echipa prin acest plan. Cum să gândești mare și să faci planuri strategice.” Vlad Ionescu s-a ocupat încă la început de zona de marketing în cadrul UiPath, atunci când mai avea doar încă doi colegi în departament. Ulterior, odată cu creșterea companiei, departamentul de marketing a ajuns să aibă circa 150 de persoane, iar în ultimii ani el s-a ocupat în principal de partea de marketing automation. „Eu am venit în etapa de early stage a companiei când la marketing eram 2-3 persoane chiar în perioada de început. La momentul respectiv era mai mult vorba de tactici de genul guerrillla marketing – aveam bugete foarte mici și trebuia să aducem rezultate disproporționate față de bugetele pe care le foloseam. Ne-am axat mult pe content marketing și pe SEO, social media. În etapele următoare, departamentul a crescut foarte mult, de la câțiva oameni am ajuns la un department de 150 de personae și de la bugete lunare de mii sau zeci de mii de euro la bugete anuale de câteva zeci de milioane de euro. Asta s-a întâmplat în 5-6 ani”, a precizat el.
Tokinomo
Proiect: Tokinomo
Ce face? Soluție care ajută retailerii să-și crească vânzările la raft
Finanțare atrasă: 700.000 euro
Necesar actual de finanțare: 1,5 mil. euro
Evaluare proiect: 12 mil. euro
Invitați: Vlad Ionescu, director de marketing Tokinomo
După ce a petrecut mai bine de cinci ani în cadrul unicornului UiPath, Vlad Ionescu a decis în vara anului trecut să plece și să se implice într-un nou proiect de tehnologie de pe piața locală. De ce a ales însă să părăsească echipa UiPath?
„Mă gândeam mai mult timp la varianta asta. Structura sistemului de stock options într-un start-up este construit așa, cumva pe patru ani – cam atât se presupune că poți da randament maxim și fără să ajungi la burn-out (nu era cazul la mine). UiPath este o companie matură acum și impactul/aportul pe care puteam să îl aduc eu în companie s-a schimbat de-a lungul timpului. De la câțiva oameni în marketing am ajuns la un departament mare și rolul meu devenise mult mai specializat cu trecerea timpului. Iar eu personal sunt pasionat de start-up-urile early stage, care se află la început de drum, și pentru care cred că pot aduce cea mai mare valoare cu cunoștințele mele, să am cel mai mare impact – rezultate asimetrice cu niște resurse limitate. La asta cred eu că mă pricep cel mai bine”, a răspuns el.
Deși a părăsit echipa UiPath, Vlad Ionescu, milionar acum, a ales să își păstreze acțiunile deținute la compania unicorn și să investească în continuare în start-up-uri de tehnologie. „Am păstrat majoritatea acțiunilor în UiPath și cred că le voi păstra pe termen lung, chiar și după IPO. UiPath este o companie valoroasă pe termen lung și în afară de nevoile de lichiditate nu aș avea niciun motiv să vând”, a punctat el, menționând că este pasionat de investiții în start-up-uri. „M-am alăturat asociației TechAngels din România și am investit în mai multe start-up-uri locale – TypingDNA, TPS Engage, EmailTree și Tokinomo.”
El nu a vrut să ofere detalii despre suma totală investită până acum în proiecte de tehnologie, însă a precizat că a investit suficient până acum. De altfel, start-up-ul în care acum este director de marketing este totodată și una dintre investițiile lui – Tokinomo. Start-up-ul a dezvoltat o soluție ce ajută retailerii să-și crească vânzările la raft, iar până acum Tokinomo a reușit să ia până acum o investiție de 0,7 mil. euro, la care a contribuit și Vlad Ionescu, aceasta fiind de altfel și modalitatea prin care a ajuns în contact cu fondatorii start-up-ului.
„Am cunoscut echipa Tokinomo printr-o investiție la runda anterioară de tip seed și mi-a plăcut foarte mult echipa – am lucrat împreună de dinainte să devin chief marketing officer, am făcut brainstorming, am făcut strategii și planuri și după multe astfel de ore petrecute împreună mi-am dat seama că îmi place să lucrez pentru ei și asta a contat cel mai mult și bineînțeles potențialul pe care îl văd în companie.”

1. STAILER.ro
Proiect: Stailer.ro
Ce face? Platformă pentru programări și atragere de clienți noi pentru saloanele de înfrumusețare și stiliști
Investiție inițială: 150.000 euro
Necesar actual de finanțare: 500.000 euro
Evaluare proiect: 5 mil. euro
Invitat: Andrei Ursachi, cofondator și CEO Stailer.ro

2. IZIDOC
Proiect: IziDoc
Ce face? Platformă online prin care companiile pot include în pachetul de beneficii extrasalariale și un abonament pentru servicii stomatologice
Investiție inițială: 70.000 euro
Necesar actual de finanțare: 150.000-200.000 euro
Invitat: Diana Enăchescu, fondator și CEO al IziDoc

3. SECURIFAI
Proiect: SecurifAI
Ce face? Soluție software care analizează cu ajutorul inteligenței artificiale înregistrările de la camerele de supraveghere
Investiție inițială: 200.000 euro
Finanțare totală atrasă: 425.000 euro
Invitat: Andrei Gogan, cofondator, director general: SecurifAI
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania, Microsoft și Telekom, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.
Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation
Dacă aveți un proiect de start-up tech scrieți-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.