Generația cu Business Magazin la gât
Pe 5 octombrie Business Magazin face 12 ani. Având în vedere că durata medie de viață a unei firme antreprenoriale din românia este de șapte ani, conform datelor BNR, Business Magazin a trecut primul test al timpului, al pieței, dar…
Pe 5 octombrie Business Magazin face 12 ani. Având în vedere că durata medie de viață a unei firme antreprenoriale din românia este de șapte ani, conform datelor BNR, Business Magazin a trecut primul test al timpului, al pieței, dar în primul rând al cititorilor.
Revista este un business ca oricare altul, are un buget, are un cont de profit și pierderi, are o organigramă, are venituri, are cheltuieli, are linii de business, are „indirecte“, are un gross profit și un EBITDA. Cei 12 ani au fost extraordinari pentru Business Magazin pentru că a fost martora celei mai interesante perioade din istoria economică și a afacerilor din România, dar și din lume.
Când te mai poți întâlni cu asemenea perioadă de creștere economică asemenea unui dar (2004-2008), urmată de o prăbușire venită peste noapte și cu ani de criză în care toată România a fost răvășită, iar antreprenorii și angajații s-au trezit că au datorii mai mari decât le pot duce?
Peste tot acest roller-coaster au venit schimbările tehnologice care au prăbușit industrii (printre care și presa scrisă) și au scos la iveală produse și servicii noi care ne-au acaparat viața. Am fost martorii creării Facebook-ului, fără de care nu mai putem trăi astăzi. Dacă nu vedem cine ne-a mai dat like, share, cine a mai pus poze, cine a mai comentat și ce din jumătate în jumătate de oră, devenim nervoși.
De multe ori, Business Magazin a fost înaintea trendurilor din România în a scrie despre ele, dar la fel de multe ori s-a trezit cu schimbările deja peste noi.
Business Magazin nu este diferit față de ce s-a întâmplat în România, față de schimbările sociale, economice, demografice. La fel ca într-o companie antreprenorială, o echipă pornește proiectul, după care viața îi risipește în toată lumea.
Doar eu, Ioana Mihai – redactorul-șef de acum – și Dorin Oancea – fostul redactor-șef, care face naveta între Mediafax și Business Magazin mai suntem din prima echipă. Memoria, succesele și zbuciumul revistei sunt la noi. Business Magazin – a scris povești foarte frumoase, fabuloase, a descoperit oameni noi, a pus pe masă statistici, cifre sau infografice care să explice lumea economică în care trăim.
Cel mai tare proiect al revistei – „100 tineri manageri de top“ – a reușit să adune 1.100 de personaje din mediul românesc de afaceri, care la vremea respectivă (ediție) aveau sub 40 de ani. Pentru mine este o plăcere extraordinară să văd dacă oamenii pe care a mizat Business Magazin au ajuns „cineva“. Un eșec este o poveste și mai interesantă. „Cei mai admirați CEO“ arată cum este văzut fiecare de către colegii lui de funcție. Până la urmă, fiecare antreprenor, fiecare CEO, fiecare lider trăiește din povestea pe care o spune și din realizările pe care le are, din brandul pe care l-a construit, atât al afacerii, cât și al lui.

Dând puțin timpul înapoi, în urmă cu un deceniu, mi-am amintit de două coveruri (articolul principal, de pe copertă) care au fost înaintea vremurilor. În 2005, Ioana Mihai a scris despre ROMÂNIA NON-STOP, cum corporatiștii schimbă programul de lucru în economie. Încăpățânarea de a rămâne competitiv, ca angajat sau ca patron, transformă noaptea în zi și timpul liber într-o noțiune cu totul relativă. Serviciul care se termină la ora 5 a fost înlocuit de modelul omului cu carieră, care doarme puțin, își vede rar familia și își face cumpărăturile după miezul nopții, scria Ioana acum mai bine de 11 ani. Internetul, laptopurile, telefoanele celulare (încă nu apăruseră smartphone-urile) și conexiunile fără fir la internet au modificat barierele programelor de muncă, spunea un analist de la AC Nielsen.
La polul opus, Mircea Chivu, sociolog (era atunci, este și acum) spunea: „Va exista un recul al acestui fenomen, pentru că acum suntem în faza în care angajații sunt storși la maximum, mai ales în domeniul privat“. Dovadă ceea ce ni s-a întâmplat nouă: dacă ne uităm la noi, la prietenii noștri, la cei cu care am împărțit birourile în acest deceniu, suntem epuizați, am ajuns să nu știm ce să facem în vacanță sau în zilele libere (ca atunci când ieși dintr-o închisoare iar libertatea te înspăimântă și vrei să te întorci înapoi).

În 2006, Business Magazin a scris despre „GENERAȚIA MULTI-TASKING“, generația înconjurată de tehnologie, rapidă, obișnuită să facă mai multe lucruri deodată, dar și superficială, neatentă și care se plictisește ușor. Atunci, cei patru adolescenți care au fost pe coperta Business Magazin aveau 17 ani.
Chiar mă întreb unde sunt acum Irina Galupa, Cătălina Ionescu, Alexandru Vlădoi și Corneliu Bodea, elevi la Colegiul German din București. Cel care a scris articolul, Mihai Mușătoiu, a plecat demult în Suedia. Și de la Business Magazin, ca de altfel din întreaga Românie, au migrat oameni. Unul dintre art directori, Olga Petrof, era ultima dată în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, lucrând pentru o revistă de acolo. Indiferent pe ce vor fi scrise și unde vor fi citite, poveștile oamenilor, ale companiilor, afacerilor, brandurilor și evenimentelor rămân. Despre asta este Business Magazin.
Mulți vă cunoașteți mai mult din citit, dar nu personal și de aceea următorul pas pentru Business Magazin este de a vă conecta între voi, personajele și cititorii revistei, pentru a share-ui mai mult din ideile, proiectele și visurile voastre. Alumni BM.
Articolul a fost scris miercuri, 28 septembrie 2016, ora 22.10. Q.E.D.