General Motors cumpără 11% din startup-ul auto Nikola, unul dintre principalii rivali ai companiei Tesla
Nikola, unul dintre principalii rivali ai companiei Tesla, și General Motors au anunțat astăzi un parteneriat strategic. Prin intermediul acordului, în valoare de 2 miliarde de dolari, GM primește 11% din startup-ul auto și va ajuta în schimb la producția…
Nikola, unul dintre principalii rivali ai companiei Tesla, și General Motors au anunțat astăzi un parteneriat strategic. Prin intermediul acordului, în valoare de 2 miliarde de dolari, GM primește 11% din startup-ul auto și va ajuta în schimb la producția camioanelor electrice din cadrul Nikola, conform Tech Crunch.
Acțiunile companiilor au crescut semnificativ în urma anunțului, Nikola înregistrând un plus de până la 45%.
Producția camioanelor va începe până la sfârșitul lui 2022, GM urmând să aibă parte de beneficii ce vor depăși suma de 4 miliarde de dolari.
Nikola, cu o valoare de piață de aproape 17 miliarde de dolari, și-a făcut în urmă cu trei luni intrarea pe bursa americană, însă nu se așteaptă să înregistreze profituri până în 2021.
Compania a fost fondată în urmă cu 6 ani de Trevor Milton. Anterior, Milton crease o serie de business-uri, printre care se găsesc Systems LLC – o companie de stocare a gazelor naturale – și platforma de e-commerce upillar.com.