Geiger Transilvania, cu acționariat german, a câștigat un contract de 40,7 mil. lei cu primăria Cluj-Napoca pentru construcția unui pod peste râul Someș
Constructorul Geiger Transilvania, cu acționariat german, a câștigat un contract de 40,7 mil. lei (7,8 mil. euro) cu primăria Cluj-Napoca, ce prevede construirea unui nou pod peste râul Someș. Noul pod, care va lega str. G. Garibaldi de str. Uzinei…
Constructorul Geiger Transilvania, cu acționariat german, a câștigat un contract de 40,7 mil. lei (7,8 mil. euro) cu primăria Cluj-Napoca, ce prevede construirea unui nou pod peste râul Someș. Noul pod, care va lega str. G. Garibaldi de str. Uzinei Electrice va avea o lungime de 57,5 metri și lățime totală de 22 metri, 4 benzi de circulație, piste de biciclete și trotuare, durata de viață estimată fiind de cel puțin 70 de ani, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Cluj-Napoca.
’’Lucrările vor începe efectiv după data de 25 septembrie. Până atunci va fi amplasat un pod provizoriu, astfel încât să diminuăm pe cât posibil disconfortul clujenilor pe durata lucrărilor. Conform contractului, noul pod trebuie finalizat în termen de 6 luni de la deschiderea podului provizoriu (până în martie 2027)’’, se arată în comunicatul de presă transmis de primăria Cluj-Napoca. Proiectul este finanțat cu fonduri de la bugetul local și fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest.
Constructorul Geiger Transilvania a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 245,4 mil. lei (48,6 mil. euro), un profit net de peste 8 mil. lei (1,6 mil. euro), având un număr mediu de 440 de angajați, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.
Geiger este prezentă pe piața locală încă de la începutul anilor ‘90, fiind una din primele firme de construcții germane din România. Compania deține sucursale în Mureș, Sibiu, Iași, Brașov și București. Printre cele mai importante proiecte contractate de Geiger în România se află proiectarea și construcția unei secțiuni de 15,7 km din autostrada 3, între Câmpia Turzii și Chețani, alături de partenerul din consorțiu, Strabag, cu o valoare de 85 de milioane de euro.
Geiger a mai construit noul hub logistic de la Sibiu al companiei germane Rehau, producător german de soluții pentru ferestre, instalații, mobilă și automotive. Hubul Rehau din Sibiu are o suprafață de 52.900 metri pătrați, care asigură facilități de depozitare pentru toate cele trei divizii ale Rehau Industries prezente în România.
În ianuarie 2022, constructorul german Geiger a cumpărat de la antreprenori locali firma Consal SA, activă tot în construcții. Geiger Transilvania, al cărei cod CAEN indică activități de construcții de drumuri și autostrăzi, este deținută de compania Geiger Group România. Aceasta din urmă este controlată, la rândul ei, de Geiger GMBH & Co, o firmă germană cu activitate în industria de celuloză și hârtie. Compania realizează lucrări de infrastructură, de dezvoltare a zonelor industriale sau comerciale, construcții la cheie, reabilitare de clădiri sau tehnologii de mediu. Totodată, Geiger are și activitate de producție, livrând beton, agregate, asfalt, nisip, pietriș, piatră concasată.
Din rândul proiectelor menționate pe site-ul Geiger fac parte modernizarea unor străzi în Sibiu sau Mureș, construcția centurii ocolitoare a Sibiului în regim de autostradă, lucrări la aeroportul internațional din Sibiu, proiectarea și execuția lotului Ogra-Iernut din autostrada care va lega Brașov de Oradea. Dintre proiectele private face parte un centru logistic de sortare colete pentru compania de transport General Logistics Systems (GLS). Grupul Geiger a intrat pe piața locală în anul 1994.
laurențiu.cotu@zf.ro