Home Eveniment Gala CEO Awards, expresia admirației
Eveniment

Gala CEO Awards, expresia admirației

Câteva sute de invitați, o atmosferă festivă și zece premianți sunt reperele celei de-a opta ediții a galei CEO Awards din 2017. În fiecare an, evenimentul recunoaște performanțele acelor CEO care au câștigat respectul colaboratorilor, al partenerilor de afaceri, al angajaților și – de ce nu? – al concurenților.

Gala CEO Awards, expresia admirației
Gala CEO Awards, expresia admirației · Foto: Business Magazin

32 de noi nume în cea de-a opta ediție a catalogului 100 cei mai admirați CEO din România dovedesc, încă o dată, că admirația nu este un dat, ci este influențată de mai mulți factori, cum ar fi prezența publică, performanțele companiei, inovațiile pe care le aduce pe piață, reputația liderului. La evenimentul din acest an, ale cărui gazde au fost Ioana Matei și Bogdan Angheluță, înainte de festivitatea de premiere pe scenă au fost invitați cinci lideri de companii pentru a discuta despre reputație și impactul pe care îl are aceasta în afaceri.

Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar și al Business Magazin, a moderat discuția și i-a provocat să răspundă la întrebări pe Cosmin Vladimirescu, general manager al MasterCard Romania, Hortensia Năstase, vicepreședinte creative services la Lowe Group, Marian Alecsiu, CEO la F64, Elisabeta Moraru, country business development manager la Google Romania, și Andrei Pitiș, VP engineering & head of Bucharest Office la Fitbit.

„Cred că în cazul unui lider cea mai importantă calitate este modestia, umilința pozitivă, să nu uiți de unde ai plecat. Mă întreb de multe ori, dacă pe cartea mea de vizită nu ar mai scrie vicepreședinte al unui mare grup de comunicare, câți dintre cei 4.000 de prieteni ai mei de pe Facebook mi-ar mai scrie de ziua mea, câți ar traversa strada să mă salute, câți ar fi prieteni adevărați? Acesta este un exercițiu de imaginație pe care îl fac adesea și mi se pare că este ceea ce contează și te definește ca om – relația adevărat cu cei din jur“, a spus Hortensia Năstase, vicepreședinte creative services la Lowe Group. „Tipul de lider pe care îl admir eu este cel care încearcă să facă bine pentru compania lui, dar să facă bine și pentru alții. Cred că pentru cei care își propun să facă bine pentru alții, să aibă un impact social, reputația companiei pe care o conduc este foarte importantă. Eu cred că este un semn de egal între reputația companiei și a liderului acesteia“, a completat Cosmin Vladimirescu, general manager la MasterCard Romania.

Despre rețeta succesului în afaceri, Andrei Pitiș, VP engineering & head of Bucharest Office la Fitbit, a comentat: „Dacă încerci, cred că poți să ajungi să faci lucruri de care nu credeai că ești în stare, la fel cum eu când am pornit credeam cu tărie că sunt în stare să fac un ceas smart, însă nu exista nicio dovadă reală în acest sens“.

În opinia lui Marian Alecsiu, CEO la F64, puțini sunt liderii din România care își doresc să pună numele pe firmă, „dar sunt și situații, așa cum este cazul Țiriac, unde brandul personal îl depășește cu mult pe al companiei. Nu cred că liderii trăiesc prin ego personal, ci mai degrabă prin oamenii pe care reușesc să îi atragă, ideile pe care le au și cum fac oamenii să lucreze împreună“.

Elisabeta Moraru, country business development manager la Google Romania, este de părere că există foarte multe exemple în lumea de business care să susțină ideea că dacă cineva își face treaba bine, acest lucru se reflectă și asupra felului în care este perceput. „Cred că aceasta este adevărata valoare a percepției pe care o creezi despre tine, pentru că poți să modelezi această percepție într-o manieră în care poți să ajungi unde dorești, dar folosind adevăratele principii care te conduc în viață“, a spus Elisabeta Moraru.

La rândul lor, premianții au povestit despre rolul pe care îl are reputația în afaceri și ce înseamnă brandul personal. „Îmi amintesc ce catastrofal era în România în urmă cu 25 de ani să spui că ești un om de afaceri. Noțiunea de profit era asociată cu păcatul. Antreprenoriatul și inițiativa antreprenorială nu exista. Un brand de obiect și unul personal sunt foarte diferite, pentru că un om are dreptul să se schimbe, o personalitate evoluează. Un brand de obiect, nu un serviciu, are o valoare intrinsecă constantă. Nu poate să se schimbe și reușește să meargă mai departe de viața fondatorului, de pildă Mercedes sau vinurile Antinori“, a spus Jean Valvis, proprietar și CEO al Valvis Holding, care a primit premiul „Creatorul de branduri“.

În opinia lui Vassilis Stavrou, CEO al Mega Image, care a primit Premiul „Extinderii rapide“, succesul și eșecul unui lider, al unei companii se leagă de echipă. „Dețin rolul actual de doi ani și jumătate, dar am venit în România încă de la începutul anilor 2000. Reputația nu se poate construi, nu putem decât să fim noi înșine.“

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună