Gadget Review: Un TV care te ține lipit de ecran - VIDEO
Sony XE93 este unul dintre televizoarele din linia de produse pregătite anul acesta de Sony pentru consumatori. XE93 este un produs premium ce are un procesor foarte puternic; astfel poate reda imagini 4K HDR excelente.
+ IMAGINE 4K EXCELENTĂ
+ SUNET FOARTE BUN
+ LUMINOS
+ HDR DE CALITATE
– NAVIGAREA PRIN MENIU POATE FI GREOAIE
Dacă în urmă cu câțiva ani nu aveai prea multe opțiuni când era vorba de conținut video 4K, astăzi nu mai este cazul. Universul 4K HDR s-a extins considerabil odată cu apariția serviciilor de streaming video, 4K UHD Blu-ray precum Netflix sau Amazon Prime, dar și prin lansarea jocurilor 4K pentru PlayStation 4. Odată cu conținutul extins, prețurile pentru monitoare și televizoare 4K au mai scăzut.
Una dintre cele mai interesante tehnologii TV introduse anul trecut este Slim Backlight Drive a celor de la Sony, tehnologie ce permite iluminarea mult mai puternică decât până la lansarea sa. Potrivit japonezilor, prin această tehnologie TV-ul furnizează de zece ori mai mult contrast față de televizoarele LED convenționale. Ce pot să spun eu este că într-adevăr ecranul este foarte luminos, culorile sunt vii, iar negrul foarte intens.
Designul televizorului este unul clasic, minimalist; are ecran LCD și un spate puțin bombat. Nu este foarte ușor (în jur de 32,6 kg cu tot cu stativ) și este recomandat să te ajute cineva atunci când îl montezi. Instalarea este destul de simplă și se poate pune pe stativ sau pe perete. Designul este unul slim, iar grosimea ramei este cât două telefoane iPhone puse unul peste celălalt.
Televizorul este frumos, iar finisajul este unul premium; prin urmare, poate arăta bine în orice sufragerie. Un element care a primit tratamentul premium – poate neașteptat – este telecomanda. Și designul ei este minimalist, mat, cu butoane tari și plăcute la atingere, iar pe spate are o imitație din piele. Telecomanda are butoane dedicate pentru Google Play, Netflix și un buton pentru comenzi vocale. Așadar, dacă vrei să vezi un film de pe Netflix, trebuie să apeși un singur buton apoi încă unul pentru a derula filmul.
Dar să trecem la lucrurile cu adevărat importante când vorbim de televizoare. Cum se vede? Într-un singur cuvânt: excelent. Planet Earth II este primul documentar filmat în 4K, iar vizionarea acestuia pe un televizor 4K cu diagonala de 138 cm este o experiență cinematică. Imaginile sunt extrem de clare și detaliate, culorile vii și vibrante, iar contrastul bogat. Este incredibilă combinația de culori din penajul unei păsări din junglă, iar acesta este meritul, în primul rând, al naturii, în al doilea rând, al realizatorului documentarului, dar și al celor de la Sony pentru abilitatea de a reda asemenea imagini.
Calitatea imaginii se păstrează și în cazul filmelor, iar tonul pielii redat este unul natural, fără a suprasatura. Claritatea imaginii este ridicată, iar această caracteristică a fost foarte evidentă în prim-planuri. Să spunem doar că trebuie să fii atent cu machiajul pentru a acoperi și cea mai mică imperfecțiune. Totuși trebuie menționat că unele filme (atât Blu-ray, cât și de pe Netflix – calitate 4K UHD) prezintă destul de mult zgomot în imagine. Am umblat prin setări, iar acest lucru nu s-a schimbat, indiferent de alegeri. Dacă în cazul filmului Lawrence of Arabia zgomotul din imagine putea fi ignorat, în cazul peliculei Win It All de pe Netflix efectul a fost chiar deranjant.
Vorbind de setări, poți alege între diferite presetări de imagine (Sport, Vivid, Standard, Cinema Pro, Cinema Home) sau poți modifica după bunul plac luminozitatea, claritatea imaginii etc. Gama de alegeri este valabilă și în cazul setărilor de sunet.
Pentru a putea reda imaginile cu fidelitate, televizorul este dotat cu procesorul 4K HDR X1 Extreme, care oferă o experiență de vizionare 4K HDR bună datorită a trei noi tehnologii: remasterizare HDR bazată pe obiect, super bit mapping 4K HDR și procesare dublă de baze de date. De asemenea, TV-ul are încorporată tehnologia X-tended Dynamic Range PRO ce îmbunătățește conținutul HDR și non-HDR prin amplificare și reglarea precisă a nivelurilor de iluminare din spate pentru fiecare zonă e ecranului cu un algoritm special.
Procesorul are o putere cu 40% mai mare decât precedentul cip și este capabil să gestioneze redarea conținutului HD într-o manieră plăcută pe un ecran așa de mare (upscaling) și reducerea zgomotului din video. De asemenea, are suficientă putere pentru a gestiona Dolby Vision. Dacă nu sunteți familiarizat cu această tehnologie, Dolby Vision este o formă avansată de HDR care adaugă un strat de metadate peste semnalul HDR de bază, dând instrucțiuni televizorului cu privire la modul cel mai bun de a arăta imaginile pe care le primește.
Deși ecranul este foarte luminos, XE9305 evită să supraexpună zonele cu lumină puternică. Totuși nu doar conținutul 4K este redat bine, ci și filme sau seriale mai vechi de pe DVD se văd bine; sigur, cu defectele de rigoare – fundalul poate este puțin mai zgomotos sau filmul are culori mai șterse.
Pentru o experiență de cinema completă ai nevoie de un sunet pe măsură, iar X93E oferă un sunet surprinzător de plăcut, mai plin și mai robust decât alte televizoare LCD. Televizorul oferă sunet de calitate și redă bine și înaltele și joasele. De asemenea, vocile sunt clare, iar un motiv este că, spre deosebire de alte televizoare, X93E are difuzoarele îndreptate spre privitor, nu în jos, ceea ce face ca sunetul să fie direct și puternic. Sigur, nu oferă calitatea unui sistem audio hi-fi, dar sunetul produs de televizor este îndeajuns de bun și de puternic pentru utilizarea zilnică, sport sau filme.
Cum televizorul nu mai este doar televizor, X93E este conectat la internet și are, la fel ca smartphone-urile, aplicații pe care le poți utiliza. Netflix, Amazon Prime, YouTube sunt câteva dintre aplicațiile pe care le poți accesa direct din televizor și care oferă conținut 4K pentru consum în regim de streaming, numai că pentru asta trebuie să ai și un internet capabil. Sistemul Android TV este destul de intuitiv de folosit, iar cei cu telefoane Android vor putea face screen mirroring (oglindirea smartphone-ului pe TV) pentru vizionarea de clipuri video, fotografii, dar și pentru jocuri. Nu știu exact cine ar vrea să pună jocuri mobile pe un TV de 138 cm, dar este posibil și nu se vede foarte rău.
De asemenea, din Google Play se pot instala aplicații de canale TV, posturi radio sau jocuri video. Ce am observat este că aplicațiile nu sunt foarte optimizate și există lag în utilizarea acestora, dar și în navigarea prin meniul televizorului.
Acestea fiind spuse, Sony X93E este un TV pe care-l recomand tuturor care vor să se bucure de conținut 4K. Doar să aibă și unde să-l monteze.
CASETA TEHNICĂ
DIAGONALĂ: 138 CM
GREUTATE: 32,6 KG CU STATIV
DISPLAY: LCD, ULTRA HD (3840X2160), HRD (DOLBY VISION)
CONECTIVITATE: 4X HDMI, USB 3X, CHROMECAST, OGLINDIREA ECRANULUI
PROCESOR IMAGINE: 4K HDR X1 EXTREME
SUNET: 5W + 5W + 10W + 10W + 10W + 10W (BOXĂ FRONTALĂ)
SISTEM DE OPERARE: ANDROID TV 6.0
STOCARE INTERNĂ: 16 GB
PREȚ RECOMANDAT: 11.822 LEI