Home Business Hi-Tech Gadget Review: Sony RX10II, un bridge cu...
Business Hi-Tech

Gadget Review: Sony RX10II, un bridge cu focus pe video - FOTO, VIDEO

Sony RX10II este o cameră foto de tip bridge, adică o cameră de fotografiat ce se plasează între DSLR-uri (camere profesioniste cu obiective interschimbabile) și camerele ”point and shoot„. Este un produs ce se adresează pasionaților de fotografie care vor camere capabile să producă imagini de o calitate înaltă fără să-și mai bată capul cu alte obiective.

Gadget Review: Sony RX10II, un bridge cu focus pe video - FOTO, VIDEO
Gadget Review: Sony RX10II, un bridge cu focus pe video - FOTO, VIDEO · Foto: Business Magazin

Sony RX10II vine în continuarea modelului RX10 și reprezintă o evoluție din toate punctele de vedere: calitatea imaginii a fost îmbunătățită, este mai rapidă, filmările au o calitate foarte bună, iar bateria ține destul de mult. Cu toate acestea trebuie menționat că are un zoom mai mic decât competitorii săi, ecranul nu are funcții de touch și imaginea capturată de RX10II ar putea fi în continuare îmbunătățită (în colțuri mai pierde din claritate). Și nu în ultimul rând, necesită o investiție destul de consistentă, pentru că în momentul de față se vinde cu prețuri între 5.000 și 7.000 de lei.

Înainte să trecem la concluzii, să vedem ce oferă această cameră și care sunt performanțele. În primul rând, am rămas uimit de calitatea video a camerei, mai ales că de cele mai multe ori am lăsat camera să-și vadă de treabă singură, chiar și în condiții de luminozitate scăzută. În plus, RX10II este capabilă să filmeze 4K (rezoluție 3.840 x 2.160 pixeli) până la 29 de minute per clip. Dar dacă reduci rezoluția la una Full HD, aparatul are o opțiune numită dual‑rec, care îi permite fotografului să fotografieze în timp ce filmează. După cum ziceam, focusul este foarte bun, iar opțiunea automată de detectare a fețelor funcționează foarte bine, astfel încât subiectul rămâne tot timpul clar chiar dacă se află în mișcare (și mă gândesc aici la copii sau la animale de casă pline de energie ce zburdă prin cadru). În plus, eu am fost mulțumit și de calitatea înregistrării audio.

Un alt element interesant pe care Sony îl oferă și alte camere din această categorie nu-l au este posibilitatea de a filma slow motion. M-am distrat cu această funcție, dar trebuie menționat că RX10II poate filma doar trei-patru secunde astfel. Poate părea prea scurt, dar cine ar vrea să vadă un clip de zece sau cincispreze secunde în slow motion? Din păcate, în acest mod sunt blocate toate funcțiile de zoom sau setările din cameră, ceea ce înseamnă că trebuie să stabilești dinainte încadrarea și setările. RX10II este capabil să înregistreze astfel de imagini la 240, 480 sau 960 de cadre pe secunde (trei viteze de slow motion), apoi clipul este redat la o rezoluție Full HD, dar nu nativ, ci prin reeșantionare prin interpolare (în limba engleză: upsampling). Chiar și așa este o calitate înaltă pentru entuziaștii filmărilor.

Aparatul este dotat cu un obiectiv Carl Zeiss Vario-Sonnar T* ce are o distanță focală de 8,8 – 73 mm (24 – 200 mm echivalentul în format 135), iar diafragma are o deschidere maximă de f/2,8 până la f/16 și estompează foarte bine fundalul, ceea ce-l face foarte bun pentru portrete. Aparatul oferă un zoom de 8,3x la o calitate bună (deși alte camere de acest tip oferă un zoom și mai mare). Mi-a plăcut faptul că nu am fost nevoit să apelez de prea multe ori la modul manual (fotograful are grijă de toate setările), deoarece camera s-a descurcat singură în modul Auto sau Aperture/Program Priority. Singurele probleme pe care le-am întâlnit au fost atunci când luminozitatea era scăzută și aparatul urca foarte mult sensibilitatea imaginii (ISO), deși nu era nevoie. Vorbind de ISO, acesta poate urca până la 12.800, cu „puricii“ de rigoare în scenele întunecate. De asemenea, Sony RX10II are un senzor de 1 inchi de 20 megapixeli (destul de mare pentru categoria sa) și poate face fotografii până la o rezoluți de 5.472 x 3.648 px în format 3:2 și până la 5.472 x 3.080 px în format 16:9.

Spuneam că este o cameră bună pentru portrete, dar cred că se descurcă bine și când vine vorba de evenimentele sportive, datorită faptului este este capabilă să fotografieze 14 cadre pe secundă, chiar și în format RAW (ideal pentru persoanele care vor controleze fiecare element în editare), dar și JPG. Totuși în acest caz viteza de procesare (buffering) a imaginilor nu este ideală. Un alt punct negativ ar fi faptul că aparatul este destul de greu (800 g) și are un body mic, ceea ce înseamnă că este destul de greoi de manevrat și nici butoanele nu sunt ideale.

Inițial am crezut că bateria avea o viață destul de scurtă (în special la filmare), dar când am făcut un pic de cercetare am observat că alți competitori au o baterie care ține mult mai puțin. Partea bună este că se poate încărca ușor cu încărcătorul de la telefon (micro-USB), dintr-o baterie externă sau din calculator.

Dacă atunci când RX10 a fost lansat pe piață Sony nu a avut o competiție mare în această zonă, acum pentru RX10II există alternative. Cei care caută o astfel de cameră dar nu vor să cheltuie atât de mult se pot îndrepta către G3X al celor de la Canon sau către FZ1000 de la Panasonic (ambele între 3.000 și 4.000 de lei), care sunt capabile să ofere cam aceeași performanță ca și RX10II la un preț mai mic. Totuși duc lipsa unor elemente precum filtrul ND încorporat în produs (Neutral Density, care te ajută să fotografiezi când este soare puternic) sau abilitatea de a filma slow motion. Însă dacă simți că nu ai nevoie de astfel de elemente, poți investi într-o cameră mai ieftină, iar cu restul banilor ai putea să optezi pentru accesorii precum un bliț extern.

În concluzie, recomand Sony RX10II pasionaților de fotografie care nu vor să care obiectivele după ei, nu vor să facă rabat de calitate, dar și celor interesați de video. Cred că este o cameră bună pentru videoblogging, filmare de produs, fotografiere de portrete sau fotografie de stradă, pentru că este și foarte silențioasă.

PRO:

Imagine și video de calitate
Face o treabă destul de bună când se află în modul Auto
Silențioasă
Autofocus foarte bun, necesar pentru o filmare de calitate
Foarte rapidă (poate trage până la 14 cadre pe secundă)
Filmează 4K + slow motion

CONTRA:

Timp de procesare a imaginilor mai lung în modul RAW + JPG
Ecranul nu este touch
Poate fi dificil de manevrat (destul de grea, iar body‑ul este mic)
Preț ridicat. Alte camere din categoria sa sunt mai ieftine și oferă cam aceeași performanță

Pentru mai multe exemple foto/video  accesați următoarea pagină
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună