Gadget Review: noul rege al telefoanelor mobile - VIDEOREVIEW
Samsung a lansat cel mai nou smartphone din portofoliu în luna martie și a pus foarte mult accent pe camera „reinventată“. Cât de bun este S9 Plus și cât de mult contează camera în ecuația succesului Samsung?
+ DESIGN ȘI CONSTRUCȚIE
+ ECRANUL SUPERB
+ PERFORMANT
+ CAMERA FOTO
-BIXBY MAI ARE DE INVĂȚAT
– AUTONOMIA BATERIEI PUTEA FI MAI BUNĂ
Noile telefoane Samsung S9 și S9 Plus arată aproape identic cu modelul anterior, S8, ceea ce nu este un lucru rău. S8 a fost unul dintre cele mai frumoase telefoane lansate anul trecut, iar coreenii nu aveau motive să umble la aspectul telefonului. Singurul inconvenient la capitolul design la Samsung S8 a fost decizia de a amplasa senzorul de amprentă lângă cameră, nu sub, ceea ce făcea accesarea acestuia dificilă. Fanii și criticii au fost vocali și compania a rezolvat problema.
De fapt, Samsung se pare că a ținut cont de părerile criticilor adresând câteva dintre problemele semnalate. În recenzia de anul trecut la Samsung S8 am semnalat amplasarea ciudată a senzorului, puterea scăzută a difuzorului și autonomia mediocră a bateriei. La S9, primele două au fost rezolvate prin modificarea poziției senzorului, implementarea unui difuzor mai puternic, care pe deasupra vine și cu tehnologia Dolby Atmos, dar în privința autonomiei bateriei nu s-au făcut mari progrese.

După cum spuneam, Samsung S9 păstrează linia de design impusă de S8, cu fața și spatele de sticlă pe un cadru de aluminiu și cu marginile rotunjite. Telefonul arată foarte bine și mă bucur că Samsung a decis să continue ce a început anul trecut.
Tot la capitolul lucruri arătoase care au rămas la fel se încadrează și display-ul OLED, extrem de frumos cu o rezoluție de 1440 x 2960 pixeli, cu o densitate de pixeli de 570 ppi în cazul S9 și 529 ppi în cazul S9Plus. La fel ca și la versiunea anterioară, este o plăcere să te uiți la ecranul acesta, să vezi filme și să-l folosești în fiecare zi.
De asemenea, telefoanele vin echipate cu difuzoare stereo produse de AKG ce vor suporta sunet surround Dolby Atmos. Asta înseamnă un volum mai mare al difuzoarelor, mai ales odată cu activarea funcției Atmos, ceea ce va face o experiență mai plăcută din vizionarea filmelor pe telefon. De menționat că telefonul nu vine cu rezoluția de mai sus setată din fabrică, ci cu una de 1080 x 2220 pixeli. Diferențele dintre cele două nu sunt vizibile cu ochiul liber, cel puțin eu nu am observat, iar asta nu face ca ecranul să fie mai urât sau ca imaginile sau culorile să nu fie la fel de frumos redate, ci se traduce într-o viață prelungită a bateriei.

Am avut în teste modelul S9 Plus care vine cu o baterie de 3500 mAh care asigură o zi de lucru, plecând de la 100% dimineața la 8 și ajungând la 33% seara la 8, cu ecranul la rezoluția maximă. În cele zece ore am fotografiat, am navigat, am publicat poze pe rețelele de socializare și am vorbit de câteva ori la telefon. A doua zi am trecut la rezoluția 1080 x 2220 pixeli și telefonul a ținut ceva mai bine, rămânând cu câteva procente în plus și pentru a doua zi. Încărcarea telefonului se poate face cu fir sau fără – cea cu fir este la fel de rapidă ca în trecut, iar noutatea este că telefonul suportă fast wireless charging, ceea ce este o veste cât se poate de bună – deoarece pe cât de util este modul de încărcare wireless, pe atât este de lent.
Si acum să trecem la capitolul care probabil vă interesează pe toți – camera foto. Noile telefoane Samsung au integrate o nouă lentilă cu diafragmă duală, care ar trebui să ofere fotografii mai bune în situații mai puțin bine iluminate, Super Slow-motion la 960 de cadre pe secundă și AR Emoji personalizate.
Samsung S9 Plus este dotat cu un sistem dual de cameră cu diafragma duală. Similar cu modul în care pupila se dilată și se contractă, diafragma duală Samsung (1.5 – 2.4) captează în mod automat mai multă lumină când este întunecat și mai puțină lumină când mediul este prea luminos.

Nu este nicio surpriză faptul că S9 Plus produce imagini excelente în timpul zilei: culorile sunt aprinse, expunerea corect făcută și reușește să păstreze destul de multe detalii fără mult zgomot în imagine. De asemenea, peisajele sunt contrastante și imaginile au o gamă dinamică mare, păstrând multe detalii atât în zonele luminoase, cât și în zonele întunecate. Surpriza vine din faptul că se descurcă foarte bine atunci când iluminarea nu este foarte bună, telefonul reușind să realizeze imagini cu un echilibru bun între zgomot și detalii. Astfel, imaginile sunt curate, dar fără a pierde din detalii, datorându-se în special deschiderii diafragmei până la f/1.5. Telefonul ar trebui să detecteze când are nevoie de mai multă lumină și să treacă singur de la f/2.4 la f/1.5. S9 Plus face o treabă bună, iar imaginile sunt mai luminoase, dar nu fără un compromis: spre margini imaginea pierde din detalii.
Pentru că S9 Plus vine echipat cu două camere (una cu un zoom optic de 2x), exact ca Samsung Note 8, zoom-ul este destul de rapid și funcționează bine: imaginile sunt contrastate, au detalii bune. De asemenea, acest sistem de cameră duală îi permite telefonului să realizeze fotografii ce le imită pe cele realizate cu un DSLR, prin acel background frumos încețoșat. S9 Plus reușește să dea un blur bun background-ului și face o tranziție bună între subiect și peisaj, de cele mai multe ori. Pentru că mai ratează din când în când și dă cu bidineaua de blur prea mult.
Și pe partea de filmare Samsung S9 Plus se descurcă bine, iar telefonul poate filma chiar și 4K la 60 de cadre pe secundă. Culorile redate în modul video sunt vii, expunerea este bună și telefonul reacționează bine atunci când condițiile de iluminare se schimbă (de ex. aprinzi și stingi lumina), iar focalizarea automată funcționează bine. Ca și în cazul fotografiilor, și pe partea de video software-ul reduce bine zgomotul de fundal fără a elimina prea mult din detalii.
Tot prin aceste noi telefoane, Samsung permite utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună și acționează exact ca ei, susțin reprezentanții companiei. Realitatea arată puțin altfel – avatarele nu sunt copii fidele, iar eu unul nu m-am recunoscut în avatarul meu. Totuși, merită lăudat faptul că avatarul preia detalii precum părul facial și, în cazul meu, chiar tăietura din bărbie. AR Emoji folosește un algoritm de învățare a datelor, care analizează o imagine 2D a utilizatorului și preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte și să imite expresii precum clipitul și mișcări ale capului, însă nu la un nivel foarte avansat. De exemplu, avatarele realizate de Apple pentru iPhone X mi s-au părut mai expresive și parcă imitau mai bine mimica feței, pe când S9 câteodată le nimerește și câteodată nu. Oricum ar fi, atât animoji (iPhone X) cât și AR Emoji (Samsung S9) mi se par inutile, reprezentând doar o atracție pe moment. Dar poate am îmbătrânit eu și încă îmi mai place să mă exprim în scris, nu prin emoji.

Samsung susține că Bixby, asistentul din telefon, utilizează realitatea augmentată și tehnologii de învățare pentru a oferi informații utile despre împrejurimile în care se află utilizatorii. Bixby generează instant informații direct deasupra imaginii spre care este îndreptată camera, detectând și recunoscând obiectul în timp real. E adevărat și nu prea; eu am încercat mai multe obiecte și rata de succes a recunoașterii obiectului aș zice că e undeva la 30-40%.

De asemenea, coreenii promit că prin Bixby am putea traduce în limbi străine. Nici aici nu m-a convins. I-am arătat asistentului 10-15 propoziții și expresii în limba franceză și portugheză și abia a reușit să traducă unele cuvinte; de multe ori, fără să facă o legătură logică între ele. Deci să nu vă bazați pe Bixby atunci când călătoriți într-o țară străină.
Prin modelele S9 și S9 Plus, Samsung a rafinat conceptul adus de S8, păstrând același design premium, îmbunătățind camera, însă ar mai putea lucra la autonomia bateriei și la asistentul Bixby, pe care ni-l tot bagă pe gât. Chiar și așa, S9 Plus este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piață la ora actuală, dacă nu chiar cel mai bun.
CASETĂ TEHNICĂ
SISTEM OS ANDROID 8 (OREO)
DISPLAY 6.2-INCI QUAD HD + CURVED SUPER AMOLED, 18.5:99, 10 (529PPI)
DIMENSIUNE 158.1MM X 73.8MM X 8.5MM, 189G, IP68
CAMERĂ PRINCIPALĂ: DUAL CAMERA CU DUAL OIS
• WIDE-ANGLE SUPER SPEED DUAL PIXEL 12MP AF SENZOR (F1.5/F2.4)
• TELEPHOTO 12MP AF SENSOR (F2.4)
FRONTALĂ 8MP AF (F1.7)
PROCESOR 10NM, 64-BIT, OCTA-CORE PROCESSOR (2.7 GHZ QUAD + 1.7 GHZ QUAD)
MEMORIE 6GB RAM
SPAȚIU DE 64GB/128GB/256GB + MICRO SD SLOT (DE PÂNĂ LA 400GB)
STOCARE
SIM CARD SINGLE SIM: NANO SIM
DUAL SIM NANO SIM + NANO SIM SAU SLOT MICROSD
(HYBRID SIM)
BATERIE 3.500MAH
PREȚ 4.400 LEI
Imagini:

Diferența dintre F/1.5 și F/2,4 (toate setările au fost blocate mai puțin diafragma)





