Home Actualitate Gadget Review: Cutia care îți apără biți...
Actualitate

Gadget Review: Cutia care îți apără biții

Ajungi acasă și, cu cheia în mână, observi că încuietoarea a fost spartă și ușa este întredeschisă. Un val de căldură îți străbate corpul, ca un fulger. E vraiște în casă, hârtii și haine aruncate peste tot. Lipsesc banii din sertar, televizorul și laptopul. Un scenariu clasic de tâlhărie. În prezent, nu mai este nevoie de atât de mult deranj și nici măcar ca infractorii să-ți spargă ușa. Pot să…

Gadget Review: Cutia care îți apără biții
Gadget Review: Cutia care îți apără biții · Foto: Business Magazin

Majoritatea utilizatorilor de internet sunt conștienți de amenințările din spațiul cibernetic, fie acestea viruși sau atacuri coordonate, dar, cu toate acestea, numărul de provocări virtuale crește de la an la an și la fel și numărul de calculatoare compromise. Scenariul de mai sus este posibil nu doar prin atacarea calculatorului, ci a oricărui produs smart, fie că este un TV smart, fie un termostat sau un frigider inteligent. 6,4 miliarde de dispozitive conectate au fost utilizate la nivel mondial în 2016, în creștere cu 30% față de 2015, iar numărul lor va ajunge la 20,8 miliarde până în 2020.

Astfel, tot mai multe aparate electronice se conectează la internet fără ca utilizatorii să poată să le protejeze. Acest lucru este bun pentru infractori, care pot afla datele contului din bancă, intrând nu pe ușă, ci prin frigider, apoi în rețeaua wireless, iar în cele din urmă în calculator. Acest tip de atac nu poate fi respins de un simplu antivirus instalat pe calculator, ci este nevoie de o soluție de securitate la nivelul rețelei.
Pentru asta, producătorul autohton de soluții de securitate cibernetică a creat în 2015 Bitdefender Box, primul produs hardware al companiei, care protejează de amenințări informatice atât dispozitivele tradiționale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât și televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuință, console de jocuri, frigidere, mașini de spălat și aparate de aer condiționat conectate la internet, întrerupătoare și instalații de iluminat, prize sau senzori de mișcare.

Sistemul blochează adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing (extragere de informații precum parole) și fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităților scanează, identifică și evidențiază în mod continuu punctele slabe ale rețelei în materie de securitate.

Compania românească a mai lucrat la produs și anul acesta a lansat și versiunea 2.0 a Boxului, care a devenit disponibilă pe mai multe piețe, inclusiv România. Noi am avut ocazia să testăm produsul și mai departe o să vă spunem ce este, cum funcționează și dacă ar trebui să-l cumpărați.

Bitdefender Box este, după cum îi spune numele, o cutie dreptunghiulară cu un design minimalist în culori alb-negru, iar atunci când funcționează apare un cerc albastru pe una din fețele cutiei. Arată destul de bine încât să-ți fie rușine să o pui pe jos, în spatele unității. În cazul meu, am conectat Boxul la router, am descărcat aplicația, apoi am urmat pașii de instalare și la final mi-am clonat rețeaua existentă, securizând-o cu Box. Procesul de instalare a fost unul destul de simplu, dar nu mi-a plăcut că te obligă să folosești un smartphone și o aplicație. Oricum, după instalare toate conturile mi-au fost resetate și a trebuit să mă conectez din nou la rețeaua de acasă. Apoi am văzut pe telefon, în aplicație, date precum numărul de dispozitive conectate la rețea, tipul acestora, volumul de date securizate și alerte legate de anumite vulnerabilități sau atacuri.

Box identifică și blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităților dispozitivelor din rețea. Când un dispozitiv nou se conectează la rețea, Bitdefender Box îl detectează și trimite o notificare către aplicația Bitdefender Central, astfel încât utilizatorii să poată controla acțiunile permise pentru dispozitivul respectiv. Imaginați-vă că funcționează ca bodyguardul de la club, care decide cine intră și cine nu. Sistemul inspectează traficul de internet și indică orice încercare de a exploata vulnerabilități în gadgeturile smart din casă, inclusiv încercările de spargere a parolelor. Am intrat pe diferite tipuri de site-uri cunoscute pentru faptul că aveau viruși, malware și cutia românilor a detectat problemele. De exemplu, Boxul a detectat că browserul de pe desktopul meu încearcă să trimită informații de autentificare utilizând o criptare slabă, apoi a împiedicat conexiunea. Dacă un atacator avea acces, putea obține date și parole, apoi aceeași parolă putea fi folosită și pentru alte conturi (este cunoscut faptul că majoritatea utilizatorilor de internet au una sau două parole pe care le folosesc indiferent de cont).

Din aplicația de pe mobil poți vedea notificări în legătură cu soluția de antivirus, update-uri și așa mai departe. Mi-a plăcut asta pentru că mi-a dat un sentiment de control mai mare asupra rețelei mele.

Lucrurile se mișcă repede în lumea internetului, dar și a hackerilor, iar pentru asta este un nevoie de un sistem de securitate adaptabil. Drept urmare, reprezentanții Bitdefender susțin că Boxul utilizează algoritmi de învățare automată și sisteme de prevenire a intruziunilor pentru a capta amenințările noi și comportamentele nesigure.

Bitdefender Box este genul de produs care trebuie să funcționeze în background și să necesite minimă atenție de la utilizator. Și face asta bine, funcționează fără erori și blochează ceea ce trebuie să blocheze. Ar trebui să-l cumperi? Doar dacă ai o casă cu foarte multe lucruri inteligente și ții foarte mult la securitatea ta, altfel produsul este destul de scump și necesită abonament anual pentru a funcționa. Drept urmare, cei care au doar un calculator sau un laptop pot să trăiască liniștiți fără Box și doar cu o soluție de antivirus. Ceilalți îi pot da o șansă lui Bitdefender Box.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună