Home Business Hi-Tech Gadget Review: Asus Zenfone 3 Deluxe, va...
Business Hi-Tech

Gadget Review: Asus Zenfone 3 Deluxe, variantă pentru Samsung sau iPhone - VIDEOREVIEW

Compania taiwaneză Asus nu este recunoscută ca fiind un producător tradițional de smartphone-uri. Asus a lansat primele telefoane în urmă cu câțiva ani, însă asta nu a oprit-o să-și facă un loc pe piață, mai ales în India, China și…

Gadget Review: Asus Zenfone 3 Deluxe, variantă pentru Samsung sau iPhone - VIDEOREVIEW
Gadget Review: Asus Zenfone 3 Deluxe, variantă pentru Samsung sau iPhone - VIDEOREVIEW · Foto: Business Magazin

Compania taiwaneză Asus nu este recunoscută ca fiind un producător tradițional de smartphone-uri. Asus a lansat primele telefoane în urmă cu câțiva ani, însă asta nu a oprit-o să-și facă un loc pe piață, mai ales în India, China și alte zone din Asia. De fapt, în 2015 Asus a fost compania din industrie cu cea mai mare creștere, vânzările marcând un plus de 500% comparativ cu 2014.

Am avut ocazia să încerc pentru prima dată un produs al asiaticilor, anume Asus Zenfone 3 Deluxe, și pot spune că m-a surprins plăcut. Dacă cu Zenfone 2 Asus devenea primul producător de telefoane ce oferea un model cu 4 GB memorie RAM, acum cu Zenfone 3 Deluxe nu se mai poate mândri cu faptul că este primul care oferă 6 GB RAM, însă se poate mulțumi cu faptul că a realizat un „flagship” ce se poate bate de la egal cu greii Samsung sau Apple.

Asus Zenfone 3 Deluxe, oferit pentru testare de către evoMag, este vârful de gamă al seriei Zenfone 3, o „phabletă” de 5,7 inchi dotată cu un procesor puternic Qualcomm Snapdragon 820, cu 6 GB RAM, spațiu de stocare de 64 GB (există variante cu 128 și 256 GB), cu posibilitatea de a fi mărit cu încă 128 GB printr-un card microSD. Vine cu o cameră de 23 MP, capabilă de filmare 4K, și cu o baterie de 3.000 mAh, totul într-un corp cu o grosime de 7,5 mm și o greutate de 170 grame.

Telefonul are un look premium, carcasa fiind realizată din metal și sticlă, are colțurile rotunjite și spatele puțin curbat. Designul cu elemente curbate este încălcat de spatele telefonului, unde producătorul a ales un contur pătrățos al camerei, drept consecință senzorul de amprentă este dreptunghiular, care poate arată bine, dar nu este cel mai confortabil de utilizat. Pe lângă asta, singura doleanță pe care o am legată de design este faptul că sticla se poate murdări destul de ușor, cel mai vizibil fiind în dreptul butoanelor de jos.

În schimb, la interior numai lucruri minunate, componentele de top dovedindu-și superioritatea. Absolut niciodată acest telefon nu s-a blocat, indiferent de cât de multe îi dădeam de făcut, indiferent că erau aplicații mai complexe sau jocuri mai pretențioase. Totul a fost foarte lin în utilizare. Și nici chiar după 30-40 de minute de gaming telefonul nu s-a încălzit prea tare. Pentru cei interesați de performanță, Zenfone 3 Deluxe ar putea fi o soluție, acesta aflându-se în top zece sau chiar top cinci în ceea ce privește testele de benchmarking Antutu, depășind toate telefoanele Samsung, dar nu și iPhone 7 sau 7 Plus.

Aceeași frumusețe în simplitatea performanței nu s-a menținut și la partea de software, unde Asus ține dinadins să adauge foarte multe aplicații de care utilizatorii nu pot scăpa. Unele dintre ele sunt utile, altele doar ocupă spațiu de stocare. Asus Zenfone 3 Deluxe rulează Android 6.0, peste care a fost pusă „magia” taiwanezilor, ASUS ZenUI 3.0, care mie nu-mi place în mod special – iconițele sunt foarte mari, dar se pot micșora, însă nu și cele din ecranul de setări. În schimb, mi-a plăcut foarte mult efectul de estompare a fundalului atunci când deschizi sertarul de notificări sau cel de aplicații. Tot la nivel de software trebuie să menționez că într-o zi am avut câteva probleme cu softul camerei – efectele nu-și făceau treaba și aplicația de estompare a fundalului nu funcționa deloc, însă restul zilelor totul a mers fără probleme.

Din păcate, producătorul a făcut un compromis când a venit vorba de alegerea unui display pentru acest dispozitiv și au ales un ecran Super Amoled Full HD (1.080×1.920 pixeli), dar cu o densitate a pixelilor de doar 386 ppi, față de rezoluția quad-hd, cu o densitate de 534 ppi, a lui Samsuns S7 Edge. Lăsând cifrele la o parte, ecranul este bun pentru utilizarea zilnică a telefonului, însă ar putea fi mai luminos și culorile ceva mai vii.

După cum spuneam, senzorul de amprentă este dreptunghiular, ceea ce nu-l face cel mai confortabil de utilizat și de multe ori am fost nevoit să-mi plimb degetul de câteva ori până când am reușit să deblochez telefonul. Boxa este amplasată unde trebuie (lângă portul de încărcare) și este destul de puternică, dar la volum maxim tinde să distorsioneze sunetul și să nu fie cel mai plăcut de ascultat. Are chiar și o opțiune „outdoor mode” ce amplifică și crește acutele. Dacă tot am menționat de încărcare, trebuie să spun că bateria de 3.000 mAh duce o zi de muncă, însă este bine că se poate încărca foarte rapid cu ajutorul lui Quick Charge (70-80% într-o oră).

Asus a dotat Zenfone 3 Deluxe cu o cameră de 23 MP cu un senzor Sony IMX318 și cu o deschidere maximă a diafragmei de f/2.0. Camera are stabilizare optică pentru cei cu mâini mai puțin ferme. Totuși să nu vă lăsați păcăliți de numărul mare de pixeli (nu asta contează cel mai mult când vine vorba de fotografie), deoarece camere precum Samsung S7 Edge sau iPhone 7 vin cu camere de „doar” 12 MP, dar care fotografiază mai bine decât Zenfone 3 Deluxe. Asta nu înseamnă că Asus Zenfone 3 Deluxe nu face fotografii reușite.

În timpul zilei, camera scoate imagini foarte bune cu culorii vii și detalii, dar noaptea telefonul nu procesează foarte bine imaginile capturate, spre deosebire de alte telefoane din această categorie de preț, iar modurile de fotografiere în condiții de luminozitate scăzută fac o treabă OK, dar sunt încete. Camera vine și cu o mulțime de moduri de fotografiere (HDR, timelapse, panorama, miniature, super resolution etc.), unele foarte utile, altele mai puțin.

Aplicația camerei este destul de rapidă în modul Auto, dar are nevoie de puțin timp de procesare în modul HDR sau Super Resolution, care scot fotografii ceva mai bogate în culoare și detalii. Per total, camera telefonului este una bună, însă fără a excela în anumite categorii și unde mai este loc de îmbunătățire.

În concluzie, Asus Zenfone 3 Deluxe este un telefon cu care Asus se poate mândri și care se poate lua la trântă cu liderii de piață.

Casetă tehnică:

Ecran – Super AMOLED de 5,7 inchi (Full HD – 1.920 x 1.080 pixeli), densitate de 386 ppi

Procesor – Qualcomm Snapdragon 820

Video – Adreno 530 RAM – 6 GB

Spațiu de stocare – 64 GB, slot pentru card microSD de până la 128 GB

Sistem de operare – Android 6.0.1 cu ASUS ZenUI 3.0

Cameră principală – 23 megapixeli cu senzor Sony IMX 318

Cameră frontală – 8 megapixeli

Baterie – 3.000 mAh

–>>>>>> Mai multe exemple de fotografii aici

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună