Home Business Hi-Tech Gadget Review: Acer swift 5, ultrabook-u...
Business Hi-Tech

Gadget Review: Acer swift 5, ultrabook-ultraușor - VIDEOREVIEW

Primul lucru pe care l-am sesizat la Acer Swift 5, și nu numai eu, se leagă de cât de ușor este. Dacă ai ține ochii închiși și cineva ți-ar înmâna Swift 5, nu ai crede că ai în mână un laptop de 14 inchi. Are doar 970 de grame, în timp ce alte laptopuri de această mărime au 1,1-1,3 kg. O altă comparație interesantă este cu un iPad pro de 13 inchi, ce are o greutate de aproape 700 de grame. Swift…

Gadget Review: Acer swift 5, ultrabook-ultraușor - VIDEOREVIEW
Gadget Review: Acer swift 5, ultrabook-ultraușor - VIDEOREVIEW · Foto: Business Magazin

– Baterie mediocră

– Luminozitatea ecranului putea fi mai bună

+Foarte ușor

+ Performant

Laptopul are un design clasic, iar modelul pe care l-am avut în teste are o combinație de culori de albastru și auriu, ceea ce-l face să arate premium; mie mi-a plăcut. Totuși, nu același lucru nu poate fi spus și despre calitatea construcției. Datorită faptului că laptopul este construit dintr-un aliaj de magneziu care îi permite să aibă o greutate mică, nu are totuși tăria unui aliaj din aluminiu. Dacă ar fi să cataloghez cele trei niveluri de calitate, le-aș ordona așa: plastic, aliaj de magneziu, aluminiu. Totuși, acest lucru nu m-a deranjat atât de mult și aș prefera greutatea mică a acestui laptop – în dauna unui laptop mai greu, dar din aluminiu.

Pe lângă faptul că este mai ușor, acest laptop este și rapid. Noi am avut o variantă echipată cu un procesor Intel i7 de 1.8 GHz, generația a opta, 8 GB DDR3 RAM, 512 GB SSD și o placă grafică integrată de la Intel. Laptopul rulează Windows 10 și vine echipat cu o baterie de 36 Wh. Aceste elemente îl fac pe Acer Swift 5 foarte portabil și destul de performant pentru a realiza majoritatea lucrurilor de care ai nevoie (editare texte, fotografii și chiar editare video). Pe partea de jocuri, experiența este limitată din cauza plăcii video integrate, ceea ce înseamnă că poți încerca jocuri mai vechi, dar nu și pe cele mai noi, cu cerințe grafice ridicate.

Displayul este de 14 inchi, are margini mici și astfel poți lucra confortabil la editarea unei fotografii sau a unui mic video. Unghiurile de vizualizare sunt destul de bune și culorile sunt redate corect, dar mi-aș fi dorit ca luminozitatea ecranului să fie mai ridicată, deoarece nici măcar la maximum nu-l poți utiliza eficient atunci când bate soarele în monitor. Ceea ce e puțin ciudat, având în vedere că este un ultrabook a cărui menire este să fie folosit pentru tot și oriunde. Am editat poze și chiar și un video (rezoluție Full HD) și totul a mers fără probleme, iar culorile păreau naturale și contrastante. M-am uitat și la un film, iar experiența a fost una bună, deși mi-aș fi dorit ca difuzoarele, atunci când volumul este dat la maximum, să nu zdrăngănească atât de tare.

Tastatura este una satisfăcătoare. Nu este printre cele mai bune sau cele mai proaste pe care am tastat, dar poți să-ți faci treaba și am scris destul de mult fără să simt nevoia să schimb laptopul. Trackpadul este și el OK, degetele curg repede și fără rezistență, dar este puțin cam tare și cam zgomotos la clic.

Un alt punct la care astfel de laptopuri excelează în mod obișnuit este autonomia bateriei. |n cazul de față, pentru că Swift 5 are o baterie mică, te poți aștepta la o funcționare de 6-7 ore pe o singură încărcare. Acest lucru se poate prelungi dacă scazi luminozitatea și treci pe modul economic. Partea bună este faptul că laptopul se încarcă destul de repede: de la 0 până la 100% ajunge în cam o oră și jumătate sau două ore. De obicei, ultrabookurile nu stau foarte bine la capitolul conectivitate, deoarece sacrifică numărul de porturi pentru o portabilitate mai ridicată.

Totuși, Swift 5 este o excepție deoarece are două porturi USB 3.0, un port HDMI, jack audio și un port USB de tip C. Un alt lucru, destul de minor aș spune eu, care m-a deranjat este zgomotul ventilatorului atunci când funcționează la viteză mare pentru a reduce căldura laptopului.Swift 5 este foarte atrăgător pentru cei care au nevoie de un laptop oriunde s-ar afla și care ar putea duce majoritatea lucrurilor pe care ai vrea sau ai avea nevoie să le faci. Totuși, bateria are o autonomie mică, iar asta înseamnă să ai încărcătorul la tine în zilele ocupate.

Având în vedere aceste elemente, eu consider că Acer a făcut un pas în față și mă aștept la ceva și mai bun pentru versiunea 2019.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună