Furnizorul de soluții software de business SoftOne a intrat pe piața din România
SoftOne România, subsidiara companiei de pe piața soluțiilor software de business din Sud-Estul Europei, SoftOne Technologies, a intrat pe piața autohtonă.
SoftOne Technologies este unul dintre furnizorii de soluții Enterprise Resource Planning (ERP), Customer Relationship Management (CRM) și Business Intelligence (BI). La sfârșitul anului trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 5 milioane euro, o creștere de peste 19% față de 2012.
„Ne-am extins în România deoarece este o piață foarte interesantă pentru soluțiile de business oferite de SoftOne. Avem diferențiatori puternici – singura soluție ERP omogenă atât în Cloud, cât și pe serverul clientului care poate fi 100% personalizată, la un raport preț-performanță excelent. Prin urmare, soluția noastră ERP oferă avantaje competitive și sprijină dezvoltarea companiilor într-un mediu complex de afaceri, precum este cel românesc”, a declarat domnul Antonis Kyriazis, CEO SoftOne Technologies.
Compania vizează o creștere a rețelei naționale de distribuitori oficiali de la 10 la 20 și a portofoliului de clienți de la 65 la peste 100 până la sfârșitul anului în curs.Printre clienții actuali ai SoftOne se numără JTI, Alpha Bank, Deloitte, Danone, iar în România Oscar Downstream, Ernst & Young, Secpral Pro, Onedia Distribution, Dablerom, Cosmos Mobile și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).