FRF a lansat Liga Elitelor pentru juniori U19 și U17
Federația Română de Fotbal a lansat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, Liga Elitelor, două competiții destinate echipelor de club cu jucători sub 19 ani și sub 17 ani, care vor începe la sfârșitul acestei săptămâni.
“E un nou sistem competițional prin care ne dorim să revitalizăm fotbalul românesc la nivel de copii și juniori. Acesta e unul dintre cele cinci obiective pe care ni le-am asumat în planul de dezvoltare a fotbalului din următorii din cinci ani. Până acum modul de desfășurare se concretiza în opt serii la nivel regional, fără niciun sistem de retrogradare sau promovare, fără nicio presiune pe performanță sau rezultat. În acest sistem erau multe rezultate de 15-0 sau 18-0, cu care ne confruntam, iar nivelul fotbalului rămânea foarte scăzut. Aveam nevoie de o reformă la acest nivel. În acest week-end debutează cele două competiții sub numele Liga Elitelor. Federația Română de Fotbal susține această competiție cu peste 200.000 de euro, la cele două niveluri U19 și U17”, a declarat președintele FRF Răzvan Burleanu.
Oficialul Federației Române de Fotbal a precizat faptul că gruparea Steaua București nu a dorit să se înscrie cu echipe în această nouă competiție, alegând să evolueze în formula clasică.
În noul campionat Liga Elitelor vor juca 24 de echipe la U19 și 26 de echipe la U17, împărțite în două regiuni, Vest și Est. După 11 etape, primele două echipe clasate în fiecare regiune se califică în turneul final de la Mogoșoaia. Din fiecare regiune retrogradează cate două echipe și promovează alte două.
Competiția Cupa Elitelor funcționează ca un sistem eliminatoriu de 16 echipe, primele opt clasate în fiecare regiune, și se va desfășura la finalul sezonului, după încheierea campionatului.