Franța votează. Pe cine?

Pentru cititorul român, discursul electoral al actualului președinte francez Nicolas Sarkozy seamănă izbitor cu cel al ex-premierului Emil Boc. “Anumite țări din Europa sunt pe marginea prăpastiei”, i-a avertizat Sarkozy pe alegători cu ocazia lansării manifestului său electoral, cu 17 zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din 22 aprilie.

“Situația în care au ajuns prietenii noștri spanioli și greci ne aduce cu picioarele pe pământ. Uitați-vă cum a ajuns Spania, după șapte ani de guvernare socialistă!”, a spus președintele, atrăgând atenția că el a făcut totul ca să protejeze poporul francez de criză și că “dacă reîncepem să cheltuim fără număr, dacă punem la îndoială reformele, atunci cum să nu ni se întâmple și nouă ceea ce pățesc alții?”, acuzându-i de-a dreptul pe socialiști că pun la cale un “festival de cheltuieli pentru care nimeni nu știe cum vor fi asigurați banii, de parcă Europa și criza n-ar fi existat”. În replică, François Hollande, candidatul socialiștilor, l-a acuzat că altceva în afară de austeritate nu mai știe și că propunerile lui Sarkozy sunt doar “o prelungire a greșelilor și a eșecurilor de până acum”.

Manifestul lui Sarkozy, “Scrisoare către francezi”, conținea într-adevăr propuneri menite să consolideze regimul de austeritate necesar pentru tăierea deficitului bugetar (pe care regimul Sarkozy a reușit să-l scadă la 5,2% anul trecut, sub ținta de 5,7%, și intenționează să-l aducă la zero până în 2016): reducerea în continuare a personalului din sectorul public, creșterea TVA de la 19,6% la 21,2% pentru a finanța reducerea poverii fiscale pentru angajatori și chiar înghețarea plății de către Franța a contribuției anuale la bugetul UE, măsură estimată să economisească 600 mil. euro. Nu e adevărat însă ce spune Hollande, că pledoaria pentru austeritate e singura de care e în stare Sarkozy: actualul președinte și-a schimbat cât se poate de perceptibil discursul pe parcursul campaniei.

Atâta vreme cât s-a simțit amenințat de retorica anti-imigrație și anti-UE a Marinei Le Pen de la Frontul Național, clasată multă vreme a treia în sondajele de opinie, președintele a căutat să-și întreacă preopinenta cu același tip de discurs, doar că formulat mai elegant, susținând protejarea companiilor franțuzești și combaterea imigrației ilegale. La începutul lui martie, pledoaria lui pentru politici protecționiste la nivel european și a unei inițiative europene contra imigrației ilegale i-a câștigat aderenți, cu o îngustare la 9 puncte a decalajului din sondaje față de primul clasat, François Hollande (e vorba de sondajele pentru al doilea tur de scrutin, cel decisiv, din 6 mai).

Dar după ce rezolvarea crizei atentatelor de la Toulouse s-a contabilizat electoral în dreptul lui Sarkozy, iar Marine Le Pen a scăzut în sondaje, președintele a abandonat temele sociale și naționale în favoarea celor fiscale și economice, încercând să se poziționeze drept campion al prudenței bugetare, strict în raport cu un Hollande al cărui avans electoral s-a întemeiat tocmai pe tema abandonării austerității în favoarea unor politici mai prietenoase cu cetățenii. Toate sondajele se încăpățânează să-l arate însă câștigător pe François Hollande, cu avansuri între 6% și 12%.