Franks: Este puțin probabil ca o bancă din România să cadă
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, spune că este puțin probabil ca o bancă din România să cadă, arătând că deși unele instituții de credit au transferat bani în afara țării, altele au adus capital, astfel că în ansamblu poziția sistemului bancar rămâne una echilibrată.
Întrebat dacă acordul cu instituțiile internaționale este suficient pentru situația în care o bancă din România ar da faliment, Franks a afirmat că un astfel de scenariu este puțin probabil, iar dacă totuși s-ar întâmpla, suma disponibilă din acord ar putea crește în foarte scurt timp. “Există riscuri (…) dar nu, scenariul pe care l-ai descris nu are o probabilitate mare. Dacă ne-am afla într-o problemă severă, este posibil să extindem valoarea aranjamentului stand-by într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu aprobarea boardului. Acest lucru a mai fost făcut și în alte țări”, a declarat Franks pentru MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro