Home Actualitate Francois Hollande cere ONU să acorde un...
Actualitate

Francois Hollande cere ONU să acorde un "sprijin excepțional" Libiei

Președintele francez Francois Hollande a cerut joi ONU să pună la punct un "sprijin excepțional" pentru autoritățile libiene în vederea restabilirii ordinii, avertizând că există riscul ca terorismul să se extindă "în întreaga regiune".

“Dacă nu facem ceva serios, la nivel politic, la nivel internațional, terorismul se va răspândi în întreaga regiune”, a avertizat șeful statului francez, într-un discurs susținut la reuniunea anuală diplomației de la Paris. El nu a precizat modalitățile de sprijin, de ordin civil sau militar, pe care ONU le-ar putea oferi Libiei.

Afirmând că Libia reprezintă “principala preocupare”, Francois Hollande a precizat că în această țară “confuzia este totală”, făcând referire la existența a “două Parlamente, două Guverne”, iar în sudul Libiei se află “o serie de grupări teroriste care așteaptă să intervină”.

Franța solicită Națiunilor Unite să organizeze un sprijin excepțional pentru autoritățile libiene în vederea restabilirii legitimității statului“, a adăugat el.

De la îndepărtarea regimului lui Muammar Kadhafi, în 2011, autoritățile interimare de la Tripoli nu au reușit să restabilescă ordinea și securitatea în Libia.

Astfel, Libia este cuprinsă de la jumătatea lunii iulie de confruntări între milițiile rivale.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a extins, miercuri, sancțiunile internaționale vizând Libia, prin includerea unor măsuri restrictive la adresa numeroaselor grupări care sunt implicate în confruntări în țară.

Sancțiunile, impuse anterior susținătorilor fostului regim al lui Muammar Kadhafi, includ un embargou asupra armelor, blocarea conturior și interdicții de călătorie în străinătate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună