FP a finalizat programul prin care viza răscumpărarea unui pachet de maxim 8% din titlurile proprii
Fondul Proprietatea a finalizat programul prin care viza preluarea unui pachet reprezentând maximum 8% din titlurile proprii, valoarea totală fiind de 962,6 milioane lei, excluzând comisioanele de brokeraj și alte costuri de achiziție.
Fondul Proprietatea a finalizat programul prin care viza preluarea unui pachet reprezentând maximum 8% din titlurile proprii, valoarea totală fiind de 962,6 milioane lei, excluzând comisioanele de brokeraj și alte costuri de achiziție.
Titlurile răscumpărate urmează să fie anulate, iar capitalul social să fie redus cu valoarea respectivă, propunrea urmând să fie adaugată într-o AGA viitoare.
Fondul a derulat în noiembrie și o ofertă prin care a răscumpărat 4,35% din acțiunile proprii, pentru care a plătit 600 milioane lei (134,8 milioane euro), la un preț de 1 leu/acțiune, similar valorii nominale și cu aproximativ 25% peste prețul de la bursă.
Administratorul Fondului intenționează să demareze al treilea program de răscumpărare, aprobat de acționari pe 22 noiembrie, “de îndată ce hotărârea acționarilor este publicată în Monitorul Oficial și Autoritatea de Supraveghere Financiară avizează anularea acțiunilor dobândite în cadrul primului program de răscumpărare’, potrivit unui raport transmis joi Bursei de administratorul Fondului.
Noul program de răscumpărare vizează un pachet de maxim 252,8 milioane de acțiuni sau 10% din valoarea capitalului social subscris “la data relevantă, aplicându-se valoarea cea mai mică dintre acestea două”. Acțiunile respective vor fi răscumpărate la prețuri cuprinse între 0,2 lei și 1,5 lei/titlu.
Fondul Proprietatea este o societate de investiții de tip închis, înființată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate abuziv de statul comunist și sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori București în ianuarie 2011.
Acțiunile FP se tranzacționau n sesiunea de joi la un preț de 0,845 lei, în creștere cu 1,2%. La această cotație, capitalizarea companiei este de 11,64 miliarde lei (2,6 miliarde euro).