Home Actualitate Fornetti: Dezvoltarea produselor Fornett...
Actualitate

Fornetti: Dezvoltarea produselor Fornetti congelate pentru acasă

Pentru a împiedica scăderile generate de vânzările clasice, dar și pentru a le oferi consumatorilor posibilitatea de a fi eficienți si rapizi în cumpărarea produselor, compania Fornetti a reambalat în cantități mai mici, de 1 kg, produsele de patiserie din…

Fornetti: Dezvoltarea produselor Fornetti  congelate pentru acasă
Fornetti: Dezvoltarea produselor Fornetti congelate pentru acasă · Foto: Business Magazin

Pentru a împiedica scăderile generate de vânzările clasice, dar și pentru a le oferi consumatorilor posibilitatea de a fi eficienți si rapizi în cumpărarea produselor, compania Fornetti a reambalat în cantități mai mici, de 1 kg, produsele de patiserie din portofoliu, făcând posibilă coacerea lor în cuptoarele de acasă ale clienților.

Descrierea inovației:

După aproape 20 de ani în care produsele Fornetti au putut fi achiziționate doar coapte, la magazinele partenere, compania a decis introducerea pe piață a unei game noi, dezvoltate special, pentru a putea fi coapte în cuptoarele proprii ale clienților. „În acest fel, consumatorii se pot bucura de ele calde, proaspete, acasă, oricând au poftă. Gama nouă permite ca acestea să fie coapte exact ca la magazinele Fornetti, având la dispoziție doar un cuptor normal, pe gaz sau electric. Ele fac parte din gama «Hai să coacem acasă», aflată spre achiziție la magazinele din franciza Fornetti și la Penny”, spun reprezentanții companiei. Ideea a pornit de la departamentul comercial, ca scop principal de a susține partenerii din franciză în perioada de lockdown, în proces fiind implicat și departamentul de marketing al companiei.

Elementul de noutate:

Traficul redus și direcționarea consumului în proporție de 65% către comenzile online a dus la o scădere a vânzărilor clasice. Reambalarea și dezvoltarea produselor pentru a fi coapte acasă este o premieră în istoria de aproape 20 de ani a companiei Fornetti. În plus, acestea pot fi cumpărate și online, prin platformele de food delivery.

Efectele inovației:

Apărute in luna aprilie, produsele s-au bucurat de mare trecere în rândul consumatorilor care, spun reprezentanții Fornetti, având în vedere situația acestui an, au preferat să petreacă foarte puțin timp în magazine, cât mai puțin în contact cu alții, preferând, așadar, o achiziționare rapidă a produselor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună