Forintul este la maximul ultimilor luni după victoria lui Péter Magyar. Piețele financiare salută victoria în alegerile de ieri: MOL crește cu 7% pe burse, iar OTP cu 2,4%
Victoria partidului Tisza condus de Péter Magyar în alegerile parlamentare de duminică din Ungaria, care a pus capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán, a declanșat luni o reacție puternică pe piețele financiare. Investitorii au interpretat rezultatul…
Victoria partidului Tisza condus de Péter Magyar în alegerile parlamentare de duminică din Ungaria, care a pus capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán, a declanșat luni o reacție puternică pe piețele financiare. Investitorii au interpretat rezultatul ca pe un semnal clar de întoarcere a Ungariei la Uniunea Europeană după ani de conflict cu instituțiile de la Bruxelles.
Forintul s-a apreciat cu 2,1%, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimele luni, în timp ce indicele BUX al bursei din Budapesta a urcat cu până la 3,3%, în ciuda faptului că piețele sunt pe roșu din cauza războiului din Iran.
Acțiunile MOL, cel mai mare grup petrolier maghiar, au urcat cu 7,25% cu un volum de tranzacționare semnificativ peste media zilnică. OTP Bank, cea mai mare bancă din Ungaria, a înregistrat și ea o creștere de circa 2,5%, potrivit Reuters.
Tisza a obținut o majoritate zdrobitoare de două treimi în parlament. Această majoritate îi va permite noului guvern să modifice Constituția și să demonteze structurile instituționale construite de Orbán, inclusiv prin aderarea la Parchetul European și restabilirea independenței justiției.
Principala miză economică rămâne însă deblocarea fondurilor europene suspendate, estimate la câteva miliarde de euro, a căror recuperare ar putea reprezenta un stimulent major pentru economia maghiară.

Evoluția forintului – sursa foto: Portal.hu

Evoluția MOL – sursa foto: Reuters

Evoluția OTP – sursa foto: Reuters