Ford și Renault, parteneriat în Europa: Puma rămâne pilon central la Craiova, francezii aduc viteza de dezvoltare „made in China“
Ford și Renault au anunțat ieri un parteneriat strategic pentru dezvoltarea a două vehicule electrice Ford pe platforma Ampere și colaborarea în segmentul vehiculelor utilitare. Acordul materializează viziunea expusă de Luca de Meo, fostul CEO al Renault, în „Scrisoarea către Europa“ din martie 2024, în care argumenta că producătorii europeni trebuie să colaboreze pentru a contracara competiția…
Ford și Renault au anunțat ieri un parteneriat strategic pentru dezvoltarea a două vehicule electrice Ford pe platforma Ampere și colaborarea în segmentul vehiculelor utilitare. Acordul materializează viziunea expusă de Luca de Meo, fostul CEO al Renault, în „Scrisoarea către Europa“ din martie 2024, în care argumenta că producătorii europeni trebuie să colaboreze pentru a contracara competiția chineză.
Pentru Ford, parteneriatul înseamnă acces la programul Leap 100 al Renault, care a redus ciclul de dezvoltare al unui model de la patru-cinci ani la doar 100 de săptămâni – sub doi ani.
„Viitoarele modele vor fi produse la Ampere, de către Renault, dar echipa Ford va conduce partea de design și dezvoltare, pentru ca acestea să păstreze
ADN-ul Ford. Mizăm pe parteneriate bazate pe puncte forte și eficiență a investițiilor“, a spus Jim Baumbick, președintele Ford Europa, în cadrul unei telefonferințe restrânse.
Fabrica de la Craiova rămâne în centrul strategiei. Jim Baumbick a dat asigurări privind viitorul modelului Puma, produs în România.
„Avem un plan de dezvoltare foarte activ pentru Puma și văd aceste două vehicule noi ca pe o completare, nu ca pe un înlocuitor. Puma este un model cheie în portofoliul nostru, a avut un succes mare pe piață și vom continua să investim. Va fi un pilon central al strategiei noastre.”
Analiștii consideră că acordul subliniază necesitatea „cooperării pragmatice” între constructorii tradiționali pentru a contracara competiția chineză, care beneficiază de costuri de producție cu 25% mai mici și cicluri de dezvoltare de doar 1,5-2 ani.