Ford România a început producția motorului EcoBoost la Fabrica de la Craiova
Ford România a început, joi, producția motorului EcoBoost la Craiova, urmând ca, în perioada 2012 - 2015, să fie produse 800.000 de astfel de propulsoare la fabricile din România și din Germania.
Primul motor construit de Ford în România este cel pe benzină EcoBoost de 1,0 litri în trei cilindri, cu caracteristicile turbo și injecție directă. EcoBoost este cel mai mic motor pe benzină produs de Ford.
Compania intenționează să producă în fabrica de la Craiova și de la Köln (Germania), până în 2015, 800.000 de motoare EcoBoost.
Totodată, producția de autovehicule echipate cu acest motor se va tripla, întrucât, susțin reprezentanții Ford, acestea sunt puternice și eficiente din punct de vedere al combustibilului. Astfel, dacă în 2011 se fabricau 141.000 de autovehicule echipate cu acest motor, în 2015 se va ajunge la aproximativ 480.000.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro