Foraj Sonde Videle, în acționariatul căreia a intrat recent Iulian Stanciu de la eMAG, își schimbă CEO-ul
Compania de foraj petrolier Foraj Sonde Videle (FOJE) a anunțat la Bursa de Valori schimbarea directorului general Bogdan Simion cu Florian Țăndăreanu, care a mai ocupat această poziție între 2018 și 2022. Din 2022 încoace Țăndăreanu a activat în cadrul companiei SAIPEM ca…
Compania de foraj petrolier Foraj Sonde Videle (FOJE) a anunțat la Bursa de Valori schimbarea directorului general Bogdan Simion cu Florian Țăndăreanu, care a mai ocupat această poziție între 2018 și 2022. Din 2022 încoace Țăndăreanu a activat în cadrul companiei SAIPEM ca Rig Manager Offshore, unde a coordonat operațiunile a două platforme de tip Jack-up Rig din flota care operează în Golful Persic pentru Saudi ARAMCO.
Simion va rămâne în continuare parte din echipa managerială și va ocupa funcția de CEO International și va fi responsabil de coordonarea operațiunilor internaționale ale FSV.
“Îi mulțumesc domnului Bogdan Simion pentru contribuția sa în cadrul companiei noastre și îi doresc mult succes în continuare în noua poziție de unde va continua creșterea companiei pe piața internațională. Îi doresc succes și domnului Florian Țăndăreanu în demersul de a continua dezvoltarea FSV ! Sunt convins ca cu aceasta echipa FSV va continua sa lucreze in colaborare cu toți clientii pentru creșterea pe toate liniile de business – foraj pentru petrol și gaze, înmagazinarea de gaze , foraj geotermal etc”, spune Adrian Crețoiu, președintele companiei.
Foraj Sonde Videle are o capitalizare bursieră de 148 mil. lei. ZF a scris pe 3 noiembrie 2024 că Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, președinte al grupului eMAG, a intrat în acționariatul companiei, prin achiziția unui pachet de 33% de la omul de afaceri Sever Raicu prin intermediul companiei Inspire Asset Management SRL, la care potrivit datelor termene.ro Iulian Stanciu are o deținere de 100%.
Foraj Sonde Videle a fost fondată în 1983 și are ca principal domeniu de activitate forajele pe uscat, în domenii precum exploatările de țiței și gaze naturale, sonde geotermale, foraje de suprafață, linii electrice sau alimentare cu apă. De-a lungul celor peste patru decenii de existență, în cadrul proiectelor derulate au fost forați peste 3 milioane de metri de pământ.
Din acționariatul Foraj Sonde Videle fac parte Sever-Florian Raicu (58,6%) și First All Energy Europe (16,1%). Compania a încheiat S1/2024 cu un profit de 6,3 milioane de lei, în coborâre de la 8 milioane în aceeași perioadă de anul trecut. Veniturile s-au diminuat cu 37% la 48,7 milioane de lei.
Evoluția din prima jumătate a anului a venit în contextul în care„ activitatea pe noile contracte semnate a început cu întârziere și va fi reflectata în cifrele aferente semestrului 2”, conform reprezentanților companiei.