Fondul în nevoie de formă

De ce celor mai conflictuali dintre oamenii pe care îi cunoaștem nu le plac conflictele? De ce cei mai toxici oameni pe care îi cunoaștem vor spune că ei vor doar binele celor din jur? De ce cei mai nesuferiți manageri vor spune că dacă toată lumea ar face ce spun ei, lucrurile ar merge mult mai bine? De ce ne enervează atât de mult sâcâiala părinților, deși dacă îi întrebi de ce te cicălesc, vor spune că doar îți poartă de grijă?

În toate cazurile este vorba despre granița extrem de fină dintre control și afectivitate. Dacă afectivitatea este o aspirație în sine, ceva dezirabil și care ține de valorile fundamental umane, controlul este o pseudo-aspirație și este cea mai prost aleasă cale de manifestare a afectivității sau a interesului față de ceva sau de cineva. Este o cale greșită în primul rând pentru că nu este despre ceea ce mă interesează să protejez, ci despre mine, cel care pretind că am în intenție să-mi arăt afecțiunea pentru că o arăt cum vreau eu, nu cum are nevoie de ea cel care o va primi. Prin organizații nu am întâlnit deloc oameni rău intenționați, ci doar oameni cu intențiile greșit manifestate.

Cei mai “greșiți” oameni organizaționali sunt criticii cinici, ei fiind extrem de bine intenționați la nivel profund și, culmea, inteligenți mult peste media inteligenței organizației din care fac parte. Rareori am auzit critici proaste sau neadevărate de la oamenii din organizații, dar felul în care acestea sunt livrate retează și inhibă instant elanul oricărui interlocutor. Când cineva întreabă ferm, dar mirat în mod exagerat, “Tu cu capul cui ai gândit??”, oricât de bine stă un om la capitolul încrederii în sine va avea un moment de muțenie și, din păcate, de dezintegrare interioară. Efectul cinicilor organizaționali este extrem de dăunător pentru că atinge, ca orice critică făcută doar de dragul exercițiului critic, potențialul din fiecare dintre noi. Nicio formă de manifestare agresivă nu este mai nocivă decât este cinismul care vine la pachet cu critica.

Din practică am văzut că sunt două căi de acțiune potrivite pentru cinici: ignorarea completă și provocarea. A ignora un om care îți face rău sau care te inhibă intenționat nu este o formă de evitare, ci o retragere înțeleaptă. E o evitare activă, dacă se poate numi așa. Provocarea nu înseamnă nici ea combaterea în același plan din care vine critica, ci de pe un plan superior. “Cu capul cui crezi că am gândit nu e important acum, important este să mă ajuți, pentru că știu că poți, să înțeleg ce e util din ce spun și să alegem împreună lucrurile pe care putem construi mai departe.” La o astfel de remarcă, cinicul este mai blocat decât este inhibat interlocutorul pentru că cinicul este doar cinic și rafinamentul lui maxim constă în a fi cinic în mod variat, nicidecum în a găsi punți de legătură sau în preocuparea de a construi pe ideile celorlalți. El doar consumă și dărâmă și fiecare interacțiune este o redută de distrus, nici măcar de câștigat.

Dacă însă îi câștigi atenția și îți va face favorul de a te lăsa în spațiul lui, vei ajunge să fii înduioșat pentru că ce ascunde un cinic e o mare neputință și o și mai mare stângăcie de înțelegere a lumii, dar mai ales a lui însuși. În capul cinicului este că el știe, și, culmea, știe foarte bine orice pretinde că știe, dar ceea ce îi scapă este felul cum arată el altora ce știe el. Astfel, intenția lui bună este transferul de știință sau de pricepere sau de informație, însă nu vede că acest transfer, așa cum îl are el de livrat, nu prea este de folos nimănui.

Așadar în lumea organizațională în care trăim acum, singurul fond în nevoie acută de formă este intenția. Deși căutăm conținut și fond în tot ce facem prin organizații, la nivelul intenției el există cu certitudine, dar diferența o face doar felul în care este ambalat și transmis în jur. Acceptarea noțiunii de adevăr subiectiv, adică foarte simplist spus a faptului că adevărul este la toată lumea, este cea mai mare formă de dezvoltare personală, iar integrarea tuturor adevărurilor subiective este cel mai mare indicator de rafinament organizațional.

IULIANA STAN
(OD & leadership consultant și director general al Human Synergistics România)