Flanco Retail deschide două noi magazine în București
Flanco Retail a deschis două noi magazine în Capitală, Flanco București Valea Oltului și Flanco București Drumul Taberei, în urma unei investiții totale de 340.000 de euro. Retailerul încheie astfel anul 2014 cu 11 noi magazine, ajungând la un total de 89 de magazine.
Magazinul Flanco București Valea Oltului este amplasat în Kaufland Bucuresti-Brancuși și ocupă 700 metri pătrați, având 12 consultanți de vânzări.
Magazinul din Drumul Taberei se întinde pe o suprafață de 800 metri pătrați și se află în Centrul Comercial Drumul Taberei, având 12 consultanți de vânzări.
”Este o perioadă aglomerată, în care fiecare își dorește să piardă cât mai puțin timp în trafic și să găsească rapid și aproape de casă cele mai frumoase cadouri de pus sub brand,” declară spune Dragos Sîrbu, CEO Flanco Retail.
În total, în 2014, proiectele de investiții ale companiei în extinderea și modernizarea rețelei s-au ridicat la peste 1.4 mil de euro (fără stoc de marfă), Flanco dispunând acum de o suprafață de vânzare de aproape 55.000 metri2.
Flanco are peste 1100 de angajați, o rețea de 89 de magazine, în 56 de orașe.