Flămânzi și nebuni

La începutul săptămânii trecute, statistica a prezentat un set de date, care arată că în anul 2014 România a cheltuit 2,5 miliarde lei, adică 570 de milioane de euro, pentru activitatea de cercetare și dezvoltare. Cheltuielile reprezintă 0,38% din PIB, din care pentru sectorul public 0,22% și pentru sectorul privat 0,16%. La sfârșitul anului 2014 își desfășurau activitatea în cercetare-dezvoltare aproape 43.000 de oameni, număr în ușoară creștere față de cel înregistrat la sfârșitul anului 2013. Ponderea redusă a cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea în PIB ne așază pe ultimul loc în Europa, iar cea mai recentă analiză a Comisiei Europene ne etichetează drept „inovator modest“. Conform datelor publicate de comisie, vârful performanței în inovație a fost în 2011, iar în prezent ne situăm la capitoul inovație sub anul 2007, momentul aderării. Capitolele la care avem probleme sunt conexiunile cu cercetarea internațională și modul în care sectorul antreprenorial inovează. Vă aduc aminte, în context, și informația care m-a făcut să mă întreb cum se poate așa ceva, faptul că numărul brevetelor acordate la noi anul trecut a fost mai mic decât cel al brevetelor din 1920. Din 1920, repet.

Asta în condițiile în care oricine – antreprenor, șef de companie, angajat sau oficial al statului – îți va putea vorbi, fără să trebuiască să se concentreze foarte tare, despre importanța inovației, cum trebuie susținută și ce efecte benefice are. Putem confirma, și, răsfoind acest număr special al revistei, chiar vă puteți convinge de asta.

Trebuie însă mai mult. Mai mult de 0,38% din PIB, mai multe brevete, mai multe proiecte în companii, mai multe idei și mai multă disponibilitate pentru a pune ideile în practică, mai mulți angajați și mai multe laboratoare, mai multă cercetare în universități și mai multe contacte și contracte între companii și cercetători.

În anii ’30, Marea Depresie a creat un climat de creativitate care a dus la apariția managementului ca știință și profesie, dar și la apariția unor departamente care astăzi sunt indispensabile oricărei companii, adică cele de marketing, de relații publice și de  publicitate. Companiile au descoperit „clientul“ și nevoile sale; drept urmare, Standard Oil și-a format și extins rapid rețeaua de benzinării, DuPont a invadat lumea cu nailonul și multele aplicații ale acestuia, Sears și-a dublat numărul de magazine și a început să intermedieze asigurarea auto prin poștă, au prosperat Carvel – vânzători de înghețată – sau AC Nielsen, cu studii de piață. Retrospectiv privind, criza financiară începută în 2008 și criza economică mondială care a urmat au iscat, mi se pare, mult mai puțină creativitate; și, câtă a fost, creativitatea s-a canalizat în special în zona tehnologică – telefonul inteligent, conținutul mobil, social media, furnizorii de servicii fără active, de genul Uber sau Airbnb. Minunate chestii, dar am sentimentul unei lipse de substanță totuși.

Cum mersul României se leagă nemijlocit de cel al Europei, să privim spre bătrânul continent, care și-a propus ca până în 2020 să dezvolte o economie bazată pe inovație, și a stabilit un număr de acțiuni pentru aceasta, inclusiv creșterea procentelor alocate cercetării, dezvoltării de huburi, o piață unică digitală și altele asemenea. Anul 2020 nu este prea departe, și cred că vom asista la un frumos eșec european, indiferent cum îl vor cosmetiza birocrații de la Bruxelles. Vorbim de o piață unică digitală, dar doar 7% din companiile europene mici sau medii vând peste hotare, iar afacerile au cheltuieli de cel puțin 5.000 de euro pentru a putea face comerț cu o altă țară din așa-zisa uniune. Când spui „o piață europeană de 500 de milioane de oameni“ ai o imagine, dar când introduci în ecuație 28 de state, fiecare cu legislația sa, cu taxele sale și cu birocrația sa, imaginea se năruie.

Ce nu înțeleg birocrații bătrânului continent este deosebirea majoră dintre campionii americani Google, Facebook sau Apple și orice altă închipuire asemănătoare europenească, aceea a mediului social și economic în care acestea s-au născut. Unu, Silicon Valley este o creație a fondurilor cu capital de risc și nu a statului care „și-a propus să“, în timp ce Europa este dominată de un sector bancar clasic, prea puțin dispus să investească în aventuri tehnologice. Doi, cultura eșecului, de care americanii se tem mult mai puțin decât europenii. Trei, foamea și nebunia; nu acelea fiziologice, ci cele invocate de Steve Jobs în fața studenților de la Stanford în 2005: „Pentru a fi inovator, trebuie să rămâi flămând și nebun“. 

România vrea creștere economică de peste 5% pe an și locuri de muncă. În actualul climat așa ceva nu este posibil – putere scăzută de cumpărare, legislațiue stufoasă, fiscalitate excesivă, birocrație și corupție. Ar trebui investiții străine, fondurile europene și…. creativitatea.
Investițiile străine au devenit un instrument geopolitc, iar fondurile europene îmi sună a fata morgana. Creativitatea însă o avem cu toții – și o companie bazată pe creativitate va învinge mereu.