Fiscul angajează experți ca să verifice marile averi
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cumpără servicii de consultanță privind verificarea persoanelor cu averi mari, în cadrul programului de modernizare a instituției în valoare de 70 milioane euro finanțat de Banca Mondială.
Serviciile presupun: consultanță pentru modernizarea sistemelor ANAF în vederea gestionării contribuabililor cu averi mari; efectuarea de prezentări și studii de caz pentru a îmbunătăți competențele ANAF în vederea efectuării de audituri privind veniturile impozabile personale; recomandări pentru un sistem adecvat de informații și alte aspecte necesare astfel încât departamentul să opereze la standarde UE; livrarea de consultanță, studii, recomandări, planuri și rapoarte care să demonstreze acoperirea exhaustivă a serviciilor de consultanță contractate, potrivit unui anunț de participare.
Oferte sunt așteptate până la data de 20 ianuarie 2014.
Durata contractului este estimată la 6 luni, din care 5 luni în primul an de desfășurare a proiectului de modernizare, respectiv o lună în cel de-al treilea an.
Experiența consultantului în astfel de proiecte este principalul criteriu de selecție, cu o pondere de 70%. Astfel, ofertanții trebuie să fi derulat în ultimii trei ani cel puțin un proiect similar privind gestionarea persoanelor cu averi mari, de preferat în state membre ale Uniunii Europene sau ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică; experiență pe cel puțin două alte proiecte de consultanță internațională; experiență în transferul de know-how.
Ofertanții trebuie de asemenea să demonstreze că dispun de personal cu pregătirea necesară pentru derularea contractului.
Prețul nu figurează printre criteriile de selecție, iar valoarea contractului nu este precizată în anunțul de participare.
Banca Mondială a aprobat în acest an un proiect de 70 milioane euro pentru modernizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care are ca scop creșterea eficienței în colectarea impozitelor și a contribuțiilor sociale, a disciplinei fiscale și reducerea birocrației.
Guvernul a decis în luna ianuarie a acestui an să inițieze acțiuni de verificare a documentelor pentru 30 de persoane cu mari averi, suspectate că au depășit “riscul minim acceptat” prin neplata impozitelor, după ce a pornit inițial de la un grup de peste 300 de persoane bănuite că s-au sustras de la plata taxelor la buget.
Începând cu luna mai a anului trecut, odată cu depunerea declarațiilor de venit pentru 2011, a fost lansat programul de verificare a persoanelor fizice cu venituri/averi mari, vizând un grup de peste 300 persoane.
Acțiunile de control sunt inițiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depășesc cu cel puțin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferența dintre cele două valori.