Firmele intrate în insolvență în 2012 nu sunt mai multe ca anul trecut, dar sunt mai mari
Mic.ro, Hidroelectrica, Tnuva, Pagini Aurii sau Romstrade, o serie de dezvoltatori imobiliari și alte peste 15.000 de firme de diverse categorii nu și-au mai putut plăti datoriile în acest an și au fost nevoite să ceară insolvența, iar o parte dintre ele au încetat definitiv activitatea.
Patru din zece firme care au intrat în insolvență în primele 11 luni ale anului activează în domeniul transporturilor și depozitării, industriei prelucrătoare și comerț, iar în total 15.148 de firme au ajuns în incapacitate de plată în acest interval, ușor sub nivelul de anul trecut.
Valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor insolvente în 2012 este cu 34% mai mare decât cea a firmelor care au intrat în incapacitate de plată anul trecut.
Anul a început cu un faliment care a atras atenția. În primele zile din ianuarie producătorul de lactate Tnuva România, cu acționari israelieni, a cerut declanșarea procedurii de insolvență. Firma înregistrase “pierderi masive”, iar operațiunile au fost închise.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro