Home Actualitate Firea: Cîțu mai are, probabil, de angaja...
Actualitate

Firea: Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale

Premierul Florin Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale, altfel nu se explică de ce vrea să scape de înalții funcționari publici care sunt secretari generali și directori în instituțiile de stat, afirmă prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea.

Firea: Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale
Firea: Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale · Foto: Business Magazin

„Premierul Florin Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale, altfel nu se explică de ce vrea să scape de înalții funcționari publici care sunt secretari generali și directori în instituțiile de stat. Tocmai că posturile de înalți funcționari au fost depolitizate pentru a profesionaliza aparatul de stat, iar Cîțu vrea să revină la numirea de politruci fără experiență în domeniu! Sau, precum comuniștii, vrea să aplice politica rotației de cadre, azi ești jurist, mâine economist, poimâine paznic! Dar care ar fi logica, în loc să ai oameni specializați pe un anumit domeniu, de ce să ai oameni care să știe puțin, adică nimic, din toate domeniile”, afirmă Gabriela Firea.

Ea spune că, „în vreme ce amenință cu tăieri de venituri și disponibilizări”, liberalii au votat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților deblocarea angajărilor la stat.

„S-a lăudat cu asta chiar fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru, acum deputat. O altă dovadă că liberalii vor, de fapt, să își angajeze politrucii de la partid și să dea afară funcționarii apolitici și specializați! Adică exact ca în cazul chelneriței de la Ape”, conchide Firea.

Premierul Florin Cîțu va propune coaliției de guvernare, luni, ca funcțiile de conducere din administrația publică să aibă un mandat, iar performanța celor numiți să fie evaluată.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună