Firea: Am confirmat pentru vineri la 13.30 o întâlnire a staff-urilor lui Ponta și Iohannis
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat, vineri dimineață, pentru MEDIAFAX, că PSD a confirmat pentru vineri, ora 13.30, la fostul sediu al USL, întâlnirea staff-urilor de campanie ale lui Victor Ponta și Klaus Iohannis pentru stabilirea dezbaterilor între cei doi candidați.
“Noi am confirmat întâlnirea staff-urilor pentru azi, la ora 13.30, la sediul USL. ACL propusese la sediul PNL. La ora 12.00 se va ști exact și componența delegației”, a spus Firea.
Ea a subliniat că PSD dorește o dezbatere între Victor Ponta și Klaus Iohannis: “Noi ne dorim în mod real o dezbatere între Victor Ponta și Klaus Iohannis la televiziuni private și/sau în alt loc, pe principiul deontologiei și echidistanței jurnalistice”.
Firea a mai spus că se așteaptă oferta concretă a IPP pentru o dezbatere între cei doi candidați la Președinție: “Așteptăm cu interes oferta concretă a IPP – format, moderatori, timp de emisie, loc”.
Echipa de campanie a candidatului ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, a transmis, joi seară, o invitație adresată echipei de campanie PSD pentru a lua parte vineri la amiază la negocieri, în vederea organizării unei dezbateri electorale între candidații rămași în cursa pentru Cotroceni.
“Vă propunem ca această întâlnire să aibă loc mâine (vineri – n.r.), începând cu ora 12.00, la sediul PNL din Șos. Kiseleff nr. 57 sau în orice altă locație considerați că este potrivit pentru dumneavoastră. Suntem convinși că această întâlnire este absolut necesară întrucât cetățenii au dreptul să asiste la o dezbatere între cei doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni”, se precizează în invitație.