Home Actualitate FINALA turneului de la Indian Wells: Pre...
Actualitate

FINALA turneului de la Indian Wells: Prezentarea finalistelor Simona Halep și Jelena Jankovici

Jucătoarele Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, și Jelena Jankovici, locul 21 WTA și cap de serie numărul 18, care se vor întâlni, duminică, în finala turneului de la Indian Wells, au început competiția americană în turul al doilea, datorită statutului lor de favorite.

Până la finală, sportiva sârbă a eliminat următoarele jucătoare:

Turul II – Lauren Davis (SUA), locul 55 WTA, scor 6-7 (5), 6-0, 6-4;

Turul III – Madison Keys (SUA), locul 18 WTA și cap de serie numărul 16, scor 5-7, 6-4, 6-3;

Optimile de finală – Belinda Bencic (Elveția), locul 37 WTA și cap de serie numărul 31, scor 6-3, 3-6, 6-3;

Sferturile de finală – Lesia Țurenko (Ucraina), locul 85 WTA, jucătoare venită din calificări, abandon la scorul de 6-1, 4-1;

Semifinale – Sabine Lisicki (Germania), locul 30 WTA și cap de serie numărul 24, scor 3-6, 6-3, 6-1.

Jankovici, antrenată în 2011 de Andrei Pavel, iar acum de fratele ei Marko, a ocupat locul 1 WTA în august 2008 și a câștigat peste 17 milioane de dolari din tenis. Ea s-a impus în 2010 la turneul de la Indian Wells și mai are în palmares alte 12 trofee la simplu. De asemenea, sportiva sârbă, în vârstă de 30 de ani, a mai disputat 19 finale, una fiind la US Open, în 2008, iar ultima la Bogota, în aprilie 2014.

Jelena Jankovici a disputat 11 meciuri în 2015, obținând șapte victorii. Înainte de acest turneu, ea nu trecuse de turul al doilea la niciuna dintre cele patru competiții la care a participat în acest an.

La rândul ei, Simona Halep a trecut la turneul californian de următoarele jucătoare:

Turul II – Daria Gavrilova (Rusia), locul 106 WTA, jucătoare venită din calificări, scor 2-6, 6-1, 6-2;

Turul III – Varvara Lepchenko (SUA), locul 31 WTA și cap de serie numărul 26, scor 6-1, 3-6, 6-1;

Optimile de finală – Karolina Pliskova (Cehia), locul 15 WTA și cap de serie numărul 14, scor 6-4, 6-4;

Sferturile de finală – Carla Suarez Navarro (Spania), locul 13 WTA și cap de serie numărul 12, scor 5-7, 6-1, 6-1;

Semifinale – Serena Williams (SUA), locul 1 WTA, s-a retras.

Pentru Simona Halep, aceasta este a 17-a finală. Ea a mai câștigat zece turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), ambele în 2015, Doha (Premier 5), București (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) și Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele șase în 2013.

Halep, 23 de ani, a mai disputat șase finale, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 și Fes (WTA), în 2011 și 2010.

Sportiva română a jucat în acest an 21 de partide (inclusiv cele două din FedCup), câștigând 19.

Halep și Jankovici s-au mai întâlnit de patru ori până în prezent, iar românca a câștigat ultimele trei partide, toate meciurile lor disputându-se în trei seturi. Ultima lor întâlnire a avut loc în optimile de finală ale ediției 2014 a Australian Open, când Halep a câștigat cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Tot sportiva din Constanța a câștigat și meciul din sferturile de finală ale turneului de la Roma, din 2013, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, precum și pe cel din turul întâi al turneului de la Bruxelles, din 2012, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3).

Singurul succes al jucătoarei sârbe a fost înregistrat în 2010, în turul întâi al US Open, scor 6-4, 4-6, 7-5.

Calificarea în ultimul act este recomensată la Indian Wells cu un premiu de 439.420 de dolari și 650 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 900.400 de dolari și 1.000 de puncte WTA.

Competiția de la Indian Wells (California, SUA), una dintre cele mai importante după Grand Slam-uri și după Turneul Campioanelor, este de categorie Premier Mandatory și are premii totale de aproape 5,4 milioane de dolari. Tabloul principal de simplu cuprinde 96 de jucătoare, cu 32 de capi de serie, care evoluează direct în turul secund.

Meciurile se dispută pe suprafață rapidă la Indian Wells Tennis Garden, o bază sportivă de 360.000 de metri pătrați, cu o arenă centrală de 16.100 de locuri, a doua din lume din punct de vedere al capacității, după Arthur Ashe Stadium de la Flushing Meadows, New York (peste 22.500 de locuri), dintre cele destinate numai tenisului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună