Filmele și lumea tehnologiei
Până nu demult, cele două locuri legendare ale Californiei, Hollywood și Silicon Valley, păreau complet deconectate. Se pare că situația se schimbă, pentru că industria filmului începe să valorifice poveștile de succes din epicentrul industriei high-tech.
Zilele trecute, presa a relatat că prețul unei acțiuni Google a depășit pragul de 800 de dolari. Desigur, această cifră spune ceva doar pentru deținătorii de acțiuni. Pentru restul lumii, are mai multă semnificație capitalizarea de piață a companiei, care a ajuns astfel la 266 de miliarde de dolari și menține Google pe a treia poziție în topul celor mai valoroase companii americane, după Apple și Exxon Mobile, dar înaintea unor Microsoft, IBM, Oracle sau Wal-Mart.
Interesant este că valoarea acțiunilor Google a crescut impresionant (cu 36 de procente) din aprilie 2011 încoace, adică de când cofondatorul Larry Page a preluat conducerea companiei de la Eric Schmidt, pe care presa îl consideră mentorul său managerial. Desigur, Google a dus-o bine și cu Schmidt pe postul de CEO, iar rolul acestuia este încă foarte important ca președinte, dar se poate constata că încă un om tehnic (generic vorbind: “inginer”) se dovedește un manager foarte performant în ciuda neîncrederii inițiale a investitorilor. Larry Page se alătură astfel unui cerc foarte select, din care cei mai proeminenți sunt Steve Jobs, Bill Gates și Mark Zuckerberg.
Pe de-o parte ne putem întreba dacă nu cumva aceste industrii bazate pe inovație implică în mod natural un anumit stil managerial, măcar pentru faptul că modelele afacerilor sunt strâns legate de aspectele tehnice. Pe de altă parte, este incontestabil că acești ingineri-manageri se afirmă tot mai mult ca niște veritabili eroi, ca niște modele de succes personal atât de importante pentru cultura populară americană. Iar cum mitologia americană este orchestrată de Hollywood, este oarecum ciudat că sunt totuși puține filme care să valorifice această fascinantă lume a inovației și a spiritului antreprenorial. Trecând peste ficțiunile de factură cyberpunk, doar povestea lui Mark Zuckerberg și a ascensiunii Facebook a fost ilustrată cu succes în filmul “Rețeaua de socializare” (2010).
Se pot adăuga câteva producții de televiziune, precum “Pirații din Silicon Valley” (1999), care evocă rivalitatea dintre Apple și Microsoft la începuturile erei computerelor personale și documentarele pentru PBS realizate de Robert Cringely. Probabil că scenariștii de film sunt depășiți de domeniul tehnologiilor, pentru că toate aceste producții sunt adaptări ale unor cărți – de exemplu, “Rețeaua de socializare” este bazat pe cartea “The Accidental Billionaires” de Ben Mezrich.
Se pare însă că industria filmului încearcă mai nou să valorifice acest filon, iar primul semn este filmul “Jobs”, care va fi lansat în aprilie 2013. Sony Pictures lucrează în acest timp la propria sa ilustrare a vieții lui Steve Jobs, bazată pe cartea biografică scrisă de Walter Isaacson. Însă mai interesant în acest context mi se pare filmul “The Internship”, care nu este o poveste eroică, ci o comedie în care doi bărbați de vârstă mijlocie își pierd joburile (agenți de vânzări) pentru că n-au reușit să se adapteze revoluției tehnologice. Așa că se decid să candideze pentru un stagiu la Google, iar o bună parte a acțiunii se petrece în celebrul campus al companiei, unde cei doi eroi ajung să-i învețe trucuri vechi pe tinerii brilianți pe care Google îi atrage an de an (compania este considerată cel mai bun loc pentru o stagiatură în SUA).
Desigur că filmul nu dezvăluie cine știe ce secrete despre modul cum este condusă această afacere, dar faptul că se filmează în Googleplex, că apare și Sergey Brin în câteva secvențe, că eroii folosesc Google Plus și alte produse ale companiei, că evocă ceva din atmosfera locului, toate acestea reprezintă o bună reclamă pentru Google și încă o probă că lumea industriei IT și economia internetului au intrat în mainstream.
Atât filmele despre Steve Jobs, cât și “The Internship” au toate ingredientele să devină succese de casă și să îmbogățească galeria eroilor “self-made man” care populează o întreagă mitologie americană. Și, la urma urmei, de ce doar americană? Mi-ar plăcea ca aceste filme să furnizeze modele ale succesului prin muncă, excelență tehnică și imaginație pentru tinerii de pe la noi. Mai bine să fie fascinați de Steve Jobs sau Larry Page decât de Fane Spoitoru sau Nuțu Cămătaru.