Filmările pentru franciza „Avatar" vor fi reluate săptămâna viitoare
Producătorul Jon Landau a anunțat că filmările pentru lungmetrajele „Avatar", suspendate din cauza pandemiei, vor fi reluate săptămâna viitoare, în Noua Zeelandă, unde a fost turnată și prima parte. Producătorul Jon Landau a dezvăluit pe Instagram o imagine spectaculoasă de…
Producătorul Jon Landau a anunțat că filmările pentru lungmetrajele „Avatar”, suspendate din cauza pandemiei, vor fi reluate săptămâna viitoare, în Noua Zeelandă, unde a fost turnată și prima parte.
Producătorul Jon Landau a dezvăluit pe Instagram o imagine spectaculoasă de pe platouri, cu Matador și Picador, două vehicule acvatice ce vor fi folosite în „Avatar 2″.
Regizorul canadian James Cameron a anunțat că a dezvoltat patru continuări ale superproducției lansate în 2009, iar „Avatar 2″ este programat pentru decembrie 2021.
Cameron a declarat la începutul acestui an că au fost finalizate scenariile pentru toate cele patru noi filme, s-a decis distribuția și s-a finalizat partea de live action.
„Avatar 2″ îi va reuni pe mulți actori din distribuția originală, printre care Sam Worthington, Zoe Saldana și Sigourney Weaver, cărora li se adaugă Kate Winslet, Oona Chaplin și Vin Diesel.
Filmul „Avatar” a fost nominalizat la nouă premii Oscar și a câștigat trei.