Din fermă în farfurie, prânzul behind the scenes. RadicStar, companie ce pune pe piață produse din carne din Argeș: Suntem la o distanță relativ mică față de București și avem avantajul de a putea livra zilnic către HoReCa
„Suntem conștienți de faptul că gusturile diferă de la o regiune la alta, dar ne străduim permanent să ne adaptăm preferințelor locale, oferind produse care să satisfacă așteptările tuturor clienților prin calitate și autenticitate. Având o distribuție proprie și fiind amplasați la o distanță relativ mică față de București, avem avantajul de a putea livra zilnic, ajutând partea de HoReCa să-și op…
Găsirea pieței de desfacere rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru producătorii români mici și medii din industria alimentară. Cu toate acestea, conceputul european „Farm to Fork” începe să fie aplicat concret pe plan local. Printre cei care îl pun cel mai rapid în practică sunt restaurantele, care caută tot mai des producători locali, mizând pe prospețime, un avantaj al produselor livrate de la distanțe mici, pentru că prospețimea influențează gustul, un criteriu ce pare că devine „obligatoriu” pentru consumatorii din orașe.
„Suntem conștienți de faptul că gusturile diferă de la o regiune la alta, dar ne străduim permanent să ne adaptăm preferințelor locale, oferind produse care să satisfacă așteptările tuturor clienților prin calitate și autenticitate. Având o distribuție proprie și fiind amplasați la o distanță relativ mică față de București, avem avantajul de a putea livra zilnic, ajutând partea de HoReCa să-și optimizeze stocurile”, spun reprezentanții RadicStar, companie care face produse din carne în Ștefănești, județul Argeș, la circa două ore distanță de Capitală.
Povestea RadicStar a început în anul 1993, fiind printre primele afaceri românești. Fondatorii companiei, Dicu Gheorghe și Radu Gheorghe, activau în cadrul Industriei Cărnii Argeș, aflată la acea vreme într-un declin accentuat. Astfel, și-au valorificat experiența și cunoștințele acumulate de-a lungul anilor urmându-și propriul drum în antreprenoriat. Așa au decis să deschidă un mic atelier de procesare a cărnii, acum o carmangerie. Investiția inițială în afacere a fost echivalentul valorii a două Dacii din acea perioadă. Suma a fost folosită pentru achiziționarea utilajelor și a materiilor prime, clădirea și terenul fiind deja în proprietatea lor. Prima zi de activitate a rămas una memorabilă, pentru că echipa era formată din doi asociați și doi angajați. „Drumul nu a fost ușor, însă ambiția și experiența dobândită în industria cărnii au fost cheia succesului de astăzi.”
Primul produs realizat a fost salamul de vară, în cantitate de 50 kg. În prezent, portofoliul RadicStar cuprinde o gamă variată de produse, preparate din materie primă provenită din abatorul propriu. Prin multă muncă, perseverență și ambiție, au reușit să construiască un brand românesc autentic, susținut atât prin fonduri europene, cât și prin credite bancare.
„Suntem recunoscuți pe piață pentru calitatea superioară și gustul tradițional al produselor noastre, iar produsul-vedetă, cârnații Radic cu boabe de muștar, este disponibil la nivel național, atât în partea de retail, cât și în HoReCa”, au menționat reprezentanții săi.
Fondatorii afirmă că a fost o provocare să crească un business 100% românesc, dar prin ambiția și cunoștințele acestora au adus compania în punctul de dezvoltare în care se află astăzi, când rulează anual afaceri de peste 150 de milioane de lei. Cartea „câștigătoare” a fost calitatea materiilor prime, care rămâne o prioritate, chiar dacă una dintre provocările majore cu care se confruntă industria cărnii din România este pesta porcină africană, în urma căreia efectivul de animale a scăzut foarte mult în ultimii ani, de la peste 5 milioane la 3 milioane de capete, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
„Folosind carne românească, le oferim clienților noștri o calitate, o prospețime specifică și un gust autentic. Credem cu tărie că siguranța alimentară și gustul tradițional autentic sunt factori esențiali pentru satisfacția clienților noștri.”, au completat reprezentanții RadicStar.
În produsele lor din carne folosesc o combinație de condimente locale și internaționale: usturoiul, care oferă savoare și profunzime; boiaua, ce conferă culoare și aromă specifică; piperul, un condiment clasic și universal; și nucșoara, care adaugă o notă caldă și exotică.
RadicStar vinde în prezent cu o pondere relativ egală între marile rețele de magazine, distribuția directă, precum și magazinele proprii. Compania deservește aproximativ 2.000 de clienți, dintre care o bună parte din HoReCa. „Considerăm că este esențial ca restaurantele să transforme un prânz obișnuit într-o experiență culinară memorabilă. Clienții își doresc mai mult decât meniuri standard, ei caută noutate, creativitate și rafinament, iar prezentarea mâncării devine o veritabilă formă de artă”, au conchis reprezentanții companiei.