Feriți-vă de sărăcirea clasei de mijloc!

“Prin comparație cu anul 2008, în momentul de față firmele românești sunt mai îndatorate, înregistrează un capital de lucru negativ, expuneri comerciale de două ori mai mari și au o capacitate de autofinanțare mult mai fragilă”, spune un raport al Coface România, firmă de risc și consultanță.

Mai mult decât atât, dacă ar exista șocuri similare precum cele resimțite pe durata anului 2009, atât pe canalul financiar, cât și comercial, firmele românești au acum o imunitate mult mai slabă: practic, una din trei companii ar intra în incapacitate de plată, comparativ cu media de 20% înregistrată în 2009, spune Iancu Guda, services director în cadrul Coface România.
În acest moment, riscul este pe tot lanțul unui business, unui client și se transferă către toți ceilalți.

„Pentru o politică eficientă a managementului riscului de credit nu mai este suficient să îți cunoști doar clientul. Trebuie să ajungi să cunoști situația celor mai importanți clienți ai clienților tăi”, menționează Iancu Guda.

Parcă sunt două lumi: cea macro, unde creșterea economică depășește 5%, unde dobânzile sunt la cel mai scăzut nivel din istorie – ROBOR la trei luni este de 0,8% -, și cea micro, unde 7 din 10 companii își plătesc mai târziu furnizorii, durata medie de colectare a creanțelor a crescut de la 60 de zile la aproape 114 zile, iar furnizorii au devenit cei mai mari creditori ai companiilor, luând locul băncilor.

Toată lumea vrea antreprenori români, dar mediul în care acționează ei este din ce în ce mai dificil și mulți își pun întrebarea dacă mai are sens să facă acest lucru. România stă cel mai prost din Europa la numărul de companii pe cap de locuitor: 23 la mie; spre comparație, în Cehia raportul este de 140 la mie.

Pentru că nimeni nu s-a îngrijit în criză de companiile românești, care în marea lor majoritate sunt mici și mijlocii (nu toată lumea poate să fie Dedeman, cu 1 miliard de euro cifră de afaceri), situația din businessul românesc nu este tocmai roz, contrastând cu această creștere economică, și la un moment dat s-ar putea să explodeze.

Politologul american George Friedman, în cartea sa „Puncte de presiune: Despre viitoarea criză din Europa”, spune că cel mai periculos lucru într-o societate, într-o economie, într-o țară este atunci când clasa de mijloc începe să sărăcească.

„Săracii sunt săraci și este, de obicei, greu să îi faci să sărăcească și mai mult, iar dacă lucrurile acestea se întâmplă, nu este o schimbare radicală și este, deseori, ceea ce ei așteaptă de la viață. Dar un profesonist de 40 sau 50 de ani se confruntă cu o criză la care nu s-a așteptat, pe care nu a provocat-o și care i-a schimbat profund percepția de sine. El și-a pierdut nu doar averea, câștigată prin muncă, ci și imaginea pe care o are despre sine. Cine este el, dacă nu un avocat, sau un medic, sau un proprietar de magazin? Când clasa de mijloc cade în mijlocul șomerilor săraci și când această cădere este ceva inexplicabil și, mai rău, ceva din care nu pare să existe o șansă de revenire, atunci începe instabilitatea politică”, spune Friedman.

Ironic, șansa României a fost că nu a reușit să dezvolte atât de mult o clasă de mijloc care să fi pierdut atât de mult în criză, cu toate că avem foarte multe cazuri. Dar cei care au avut businessuri care au căzut în criză își îndreaptă furia către bănci, pentru că nu le-au susținut când afacerile au căzut.

De asemenea, pe scena politică, cei care au avut o afacere mică sau mijlocie au întors spatele PDL și PNL, partide pe care le considerau de-ale lor, care sprijineau capitalul românesc, mai ales după introducerea cotei unice de 16%.

Ca reacție, mulți s-au îndreptat către PSD, care a avut în campania electorală o retorică națională și le-a dat impresia că ar putea să-i sprijine mai mult.

Toată lumea se uită stupefiată la scena politică, încercând să înțeleagă ce se întâmplă, de ce un partid și-a dat jos prin moțiune de cenzură propriul premier. 

Companiile românești mici și mijlocii vor îndura cât vor îndura, dar la un moment dat frustrarea și revolta lor, pentru că nu au niciun sprijin politic, se vor vedea în piață, mai ales că nu vor avea ce să mai piardă.

Băncile nu mai susțin atât de mult antreprenorii români, atât timp cât ei nu-și capitalizează companiile și nu vin în business cu banii lor.

De partea cealaltă, antreprenorii fie nu mai au bani, fie nu mai vor să-i pună la bătaie, pentru că nu știu încotro se va duce afacerea.

Conform unei prezentări a viceguvernatorului BNR Liviu Voinea, doar una din cinci companii care ar putea să facă investiții chiar face acest lucru.

Dar toată lumea se îndreaptă în final către stat, fie că sunt companii, fie că sunt bănci, de la care așteaptă fie bani – programul Start-Up Nation -, fie garanții, fie comenzi, fie lucrări în infrastructură și educație.

Iar partidele politice, guvernul, indiferent care va fi el, nu vor avea de unde să ofere acest lucru, pentru că nu au pus nimic, nu au însămânțat când trebuia.

Gândiți-vă că toate aceste companii mici și mijlocii duc în spate cel puțin 2,5 milioane de angajați care, la rândul lor, vor să aibă un salariu din care să-și cumpere o mașină, să ia un credit pentru apartament sau să se ducă în vacanță.