Fericirea neînțeleasă

Cumva cruciș, pentru că este unul din momentele acelea în care spun „nu înțeleg„. Topul satisfacției vieții de european, cei care au acordat traiului lor cel puțin 7 sau mai mult, până la 10, este condus de națiile nordice – Danemarca, cu 91% dintre cetățeni mulțumiți, Finlanda, cu 89,8%, și Suedia (85%). Media Uniunii Europene este pe la 69%, iar românii ocupă locul 18, cu 63,2%, imediat după Italia și înaintea Portugaliei, Croației, Lituaniei, Cehiei, Slovaciei, Estoniei, Letoniei, Greciei, Ungariei (43,2%) și Bulgariei (38,3%). Pe de altă parte, românii se declară nemulțumiți de starea de sănătate, spun că rareori au timp pentru ceea ce îi bucură cu adevărat, fac puțină mișcare și, desigur, sunt printre cei mai săraci. În plus, avem unul dintre cele mai reduse niveluri de participare la activități sociale (contrastează cu bunele relații pe care susținem că le avem cu vecinii).

Și nu înțeleg de unde vine relativa noastră mulțumire, repet, înaintea cehilor, țărilor baltice, ungurilor sau portughezilor, într-o țară care notează prost la mai toate statisticile europene, oricare vor fi fiind ele. Dar cred că știu ce se întâmplă: nu există și nu se fac suficiente studii care să-i ajute pe români să se înțeleagă, care să le deslușească chimia interioră, procesul de decizie, modul în care oamenii relaționează. De unde vine violența (indiferent de ce spun statisticile poliției), de unde imobilismul rural și apetența scăzută pentru antreprenoriat și inițiativă, de ce nu le place oamenilor, tineri și bătrâni, învățătura, de unde apar, unde se învață și de ce sunt așa de răspândite nepăsarea și șmecheria. Iar dacă nu ne deosebim de alte nații și ne putem analiza privindu-i pe ei, de ce la ei merg lucrurile bine și la noi nu? De unde vin multiplele segregări din societate? – în cultură, în mentalități, în comportamente.

O analogie pe care am mai prezentat-o și care explică, în parte, faptul că nația se complace în durere: există în ecologie noțiunile de organisme stenotopice și euritopice. În jungla Amazonului, climatul este comod și stabil, astfel încât ființele pot supraviețui fără să fie nevoite să se deplaseze pe distanțe mari sau să fie nevoite să se adapteze unei zone sau alteia. Așa că acolo o ființă devine cel mai bine adaptat organism unei anumite zone, dar aceasta are o suprafață destul de redusă. La câțiva kilometri distanță, într-o zonă diferită (mai uscată sau poate inundată sau umbrită) vom descoperi alte ființe perfect adaptate mediului lor. Acestea sunt organismele stenotopice. În zona polară situația se schimbă: ființele trebuie să se adapteze unor variații mari de temperatură, să se deplaseze pe distanțe mari pentru a se hrăni și să reziste unor schimbări rapide de mediu. Iar vietățile euritopice chiar asta fac: se adaptează, merg mii de kilometri în căutarea hranei și se descurcă și la minus 30 de grade, și la plus 20. 

Cel mai interesant este că tundra polară și oceanul arctic adăpostesc o mult mai mare varietate de ființe și de specii și o mai mare cantitate de biomasă decât jungla, unde aparent e mai comod de trăit. Probabil că românii ar trebui să devină ființe euritopice în oceanul globalizat, dacă vor vrea să le fie bine; asta după ce s-au tot luptat pentru mediul lor stenotopic.
Nu cred că există ilustrație mai bună decât desenul lui Norman Rockwell „Biroul directorului”, chiar dacă nu este o operă de artă în adevăratul sens al cuvântului.