Home Actualitate „Fentă“ la plafonarea prețului la alimen...
Actualitate

„Fentă“ la plafonarea prețului la alimentele de bază: laptele cu 3,5% grăsime ajunge la 10 lei pe litru și este cu 50% mai scump decât laptele cu 1,5%

Un litru de lapte Napolact cu 3,5% grăsime costă în ma­ri­le magazine din zona Obor din București între 9,35 și 10,59 de lei, conform unei analize ZF făcute pe baza datelor din Mo­ni­to­rul Prețurilor, un instrument lansat de Consiliul Concurenței, care permite com­pa­rarea prețurilor din comerțul modern.

„Fentă“ la plafonarea prețului la alimentele de bază: laptele cu 3,5% grăsime ajunge la 10 lei pe litru și este cu 50% mai scump decât laptele cu 1,5%
„Fentă“ la plafonarea prețului la alimentele de bază: laptele cu 3,5% grăsime ajunge la 10 lei pe litru și este cu 50% mai scump decât laptele cu 1,5% · Foto: Business Magazin

♦ Plafonarea adaosului comercial e în continuare în vigoare, până în vara lui 2025, însă ea vizează doar laptele de vacă de consum, în varianta 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT ♦ Așadar, cel cu 3,5% grăsime „scapă“ de orice control de preț ♦ Așa se face că diferența de preț dintre sortimentele cu 1,5% și, respectiv, 3,5% grăsime ajunge chiar și la 50% la același brand.

Un litru de lapte Napolact cu 3,5% grăsime costă în ma­ri­le magazine din zona Obor din București între 9,35 și 10,59 de lei, conform unei analize ZF făcute pe baza datelor din Mo­ni­to­rul Prețurilor, un instrument lansat de Consiliul Concurenței, care permite com­pa­rarea prețurilor din comerțul modern.

Pe o rază de 2 kilometri în jurul maga­zinului Obor din Capitală, pe harta Moni­torul Prețurilor, figurează 50 de supermar­keturi, hipermarketuri, unități de discount sau proximitate modernă. Pentru același produs, acestea afișează la raft unul dintre următoarele cinci prețuri – 9,35 de lei, 9,39 de lei, 9,99 de lei, 10,49 de lei și, respectiv, 10,59 de lei. Așadar, dife­ren­ța este de maximum 13% între cel mai ieftin și cel mai scump litru de lapte Napolact cu 3,5% grăsime.

Este interesant astfel de remarcat că acest pro­dus de bază, acest aliment ce se găsește în coșul zilnic de cumpărături, a ajuns din nou să coste 10 lei pe litru, du­pă doi ani în care prețurile au fost trase în jos – indirect – de măsurile luate de autorități, precum cele de plafonare a adaosului comercial.

Plafonarea adaosului comercial e în continuare în vigoare, până în vara lui 2025, însă ea vizează doar laptele de vacă de con­sum, în varianta 1 l, grăsime 1,5%, cu ex­cepția UHT. Așadar, cel cu 3,5% grăsime „scapă“ de orice control de preț.

Așa se face că ecartul de lapte dintre sortimentele cu 1,5% și, respectiv, 3,5% grăsime ajunge chiar și la 50% la același brand.

ZF scria în 2023 că prețul pentru laptele cu 3,5% grăsi­me a urcat la 9-12 lei pe litru. După ce autoritățile au decis plafonarea adaosului comercial la produsele de bază, prețurile au scăzut chiar și pentru acest aliment, deși el nu se afla pe lista obligatorie. Prețurile au scăzut atunci cu 2-3 lei sau, uneori, chiar mai mult.

Totodată, retailerii au marcat la raft aceste declinuri.

Acum, prețurile au revenit, aproape pe nesimțite, aproape de sau chiar peste pra­gul de 10 lei (2 euro) pe litru.

În urmă cu trei săptămâni, date culese de ZF tot din Monitorul Prețurilor aratau că existau în continuare magazine în Bucu­rești unde litrul de lapte Napolact cu 3,5% grăsime costa sub 8 lei. Acum, pragul mi­nim a sărit de 9 lei.

Așadar, prețurile au crescut substan­țial, în multe cazuri depășindu-le pe cele din Occident, unde același produs ajunge arare­ori la 2 euro pe litru.

E vorba de laptele de brand, dar și de cel sub marcă privată, cu 3,5% grăsime. În cazul celui cu 1,5% grăsime, prețurile sunt mult diferite, iar asta pentru că există plafonarea impusă de autorități.

Un litru de lapte sub același brand, Napolact, costă în același magazin din București 9,99 de lei în varianta cu 3,5% grăsime și 6,99 de lei în cazul celei cu 1,5% grăsime. Diferența e de 43%.

În cazul mărcii Zuzu, diferența de preț, în același magazin, între cele două variante de grăsime, e chiar de peste 50%.

Au fost alese mărcile Zuzu și Napolact pentru că sunt unele dintre cele mai puternice și, implicit, cele mai bine vândute. Totodată, laptele este unul dintre produsele care se găsesc cel mai des în coșul de cumpărături al românilor, motiv pentru care a și fost ales între alimentele care au adaos comercial plafonat.

ZF a vrut așadar să vadă în ce măsură diferă prețul între două variante de lapte (cu 3,5% și cu 1,5% grăsime) sub același brand. Totodată, a vrut să vadă în ce măsură diferă prețul pentru același produs între multiple rețele.

Un lucru e cert, prețul a crescut aproape pe nesimțite, apropiindu-se sau chiar depășind pragul de 10 lei pe litru pentru laptele de 3,5% grăsime.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună