Home Actualitate Fenechiu despre salariul directorului CF...
Actualitate

Fenechiu despre salariul directorului CFR Marfă: Eu consider că salariul de 9.000 de euro este corect

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, susține că salariul directorului de la CFR Marfă, de aproximativ 9.000 de euro, este unul corect și că trebuie să se termine cu "populismele astea", motivând că dacă nu dai salarii bune, nu poți obține performanță.

 Relu Fenechiu a declarat, într-o conferință de presă, susținută la Iași, că în trei luni, noul director general al CFR Marfă a reușit să încheie contracte în valoare de 90 de milioane de lei, considerând că salariul acestuia, de aproximativ 9.000 de euro pe lună, este corect.

“E posibil ca salariul să fie foarte mare pentru un director și mic pentru un alt director, de la aceeași instituție. Depinde ce face acel om acolo. Nu vreau să vă dau exemplul de la CFR Infrastructură, pentru că actualul director abia săptămâna trecută și-a negociat salariul. Însă directorul de la CFR Marfă, de când a venit, a reușit să aducă contracte de 90 milioane de lei, în trei luni. Pentru un astfel de om, comparându-l cu cel de dinainte, care în decurs de patru ani nu a reușit să aducă măcar un contract pentru CFR, eu consider că salariul de 9.000 de euro este corect”, a afirmat Relu Fenechiu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună