Femeia care a fondat de la zero unul dintre cele mai mari businessuri cu farmacii din țara noastră. Puțini știu că la începutul carierei lucra ca profesor de engleză
#womeninpower #antreprenoriatromanesc #profesorinbusiness Anca Vlad a pus, în urmă cu aproape 30 de ani, bazele Fildas-Catena, un grup ce se numără printre cele mai puternice afaceri antreprenoriale din România. În total, Catena număra la finalul lui 2021 o rețea de…
#womeninpower #antreprenoriatromanesc #profesorinbusiness
Anca Vlad a pus, în urmă cu aproape 30 de ani, bazele Fildas-Catena, un grup ce se numără printre cele mai puternice afaceri antreprenoriale din România. În total, Catena număra la finalul lui 2021 o rețea de 900 de farmacii la nivel național, iar Fildas are 15 depozite de medicamente în toată țara. Peste 8.100 de oameni lucrează în total în grupul farmaceutic, în cele două divizii de retail și distribuție de medicamente. Anca Vlad este una dintre primele femei care au mizat pe antreprenoriat imediat după Revoluție, când a pus bazele rețelei Fildas; în 1993 a înființat distribuitorul de produse farmaceutice Fildas Trading, iar rețeaua de farmacii Catena a apărut în 1999. La începutul carierei lucra atât ca profesor de engleză, la sfârșit de săptămână, cât și ca traducător la diverse congrese de medicină. A făcut și consultanță în marketing, mai exact ajuta străinii să se familiarizeze cu oportunitățile de afaceri pe plan local și a urmat cursurile secției de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice.
PROFILUL ANCĂI VLAD A APĂRUT ÎN ANUARUL 100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA, UNDE S-A CLASAT PE LOCUL TREI, CA URMARE A VOTURILOR PRIMITE DE LA MEDIUL ROMÂNESC DE AFACERI.