Fantezii de 55 de milioane de dolari pe an: Pentru Brandon Sanderson, cunoscut pentru interminabilele sale serii de povești fantasy, a scrie este o afacere foarte bună

Pentru Brandon Sanderson, cunoscut pentru interminabilele sale serii de povești fantasy, a scrie este o afacere foarte bună. Anul trecut i-a adus 55 de milioane de dolari. Într-o campanie pe Kickstarter, platforma de crowdfunding care încearcă să încurajeze creativitatea, a strâns în doar câteva zile 41 de milioane de dolari.  Faima vine însă cu un preț – nu toată lumea îl place pe Sanderson și nu tuturor le place ce scrie acesta, iar cu cât celebritatea crește, cu atât cresc și resentimentele.

Dar pentru Sanderson, tot răul spre bine. Un interviu aproape batjocoritor realizat de o revistă de renume cu scriitorul american a devenit viral, aducând-i acestuia și mai multă popularitate. Este o întorsătură de situație demnă de poveștile sale. Iar renumele și, mai ales milioanele de dolari pe care le câștigă anual au adus în prim plan meseria de scriitor. Prin urmare, de ce autorii de fantasy nu sunt luați în serios? se întreabă ziarul britanic The Telegraph. Poate că a venit timpul lor. Pentru cine n-a auzit de Sanderson, acesta este un scriitor care a imaginat un întreg univers, cu legi fizice, principii magice, zei, populații și istorie proprii. Trilogiile au elemente comune, iar o poveste nu poate fi înțeleasă pe deplin fără a fi citite celelalte. Cititorul devine captiv în universul Cosmere, visul oricărui brand de renume din orice domeniu.

 Într-un lung interviu, de 4.000 de cuvinte, revista Wired îi face scriitorului un „profil”, dar lovind acolo unde doare mai tare.  „Poate că nimeni nu scrie despre dumneavoastră… pentru că nu scrieți bine”, spune un citat scos mai în față în articol. Subtextul ar fi că Sanderson este un autor îngrozitor și, mai rău, un tocilar. Descoperim că și cititorii săi sunt tocilari atunci când revista vizitează o convenție a fanilor Sanderson și râde de imitațiile de săbii ale participanților și de faptul că aceștia își numesc copiii după personajele autorului.

Atât vitriol împrăștiat cu atâta nerușinare poate să pară ciudat pentru cititorii non-americani. O altă parte a articolului spune:  „Stă vizavi de mine într-un restaurant gol, cam impozant și sigur de cunoștințele sale, într-un tricou cu desen și cu un sacou nepotrivit despre care spune că îl poartă pentru că îl face să arate ca un profesor. Nu îl face să arate așa. El nu este profesor. Cu excepția cazului în care cuvântul înseamnă doar: a crede că tot ce spui merită spus. Sanderson vorbește mult, dar aproape nimic nu este utilizabil, citabil. Încep să mă gândesc, pentru asta am condus tot drumul de la San Francisco până în suburbiile Salt Lake City, înghețat bocnă de frigul iernii?” Dacă nu-ți place de cineva  – așa cum lasă impresia ediția americană a Wired – atunci de ce să scrii despre el? Un astfel de comportament poate provoca și daune de durată – reputația cântăreței MIA nu și-a mai revenit niciodată după un profil vicios realizat în 2010 de revista New York Times, în care i s-a reproșat că vorbea despre justiție socială în timp ce lua în râs cartofii prăjiți. În mod similar, au fost multe hohote la adresa lui Jeremy Strong, actorul din seriei HBO „Succesiunea”, după ce a fost abordat amăgitor de New Yorker în decembrie 2021. Crima lui? Că a luat actoria mult prea în serios. În cazul lui Sanderson, efectul a fost opus – cel puțin judecând după reacția rețelelor sociale. Chiar și cititorii care n-au citit cu prea mult entuziasm nesfârșitele cărți ale scriitorului au strâns rândurile în jurul său după măcelul din interviul Wired. „Este un tip minunat care și-a câștigat cu adevărat dreptul să se scrie despre el mai respectuos”, a scris Grimdark Magazine pe Twitter. „Articolul Wired este repetitiv, prea lung, structural dezordonat și agresiv peste tot. Nu sunt sigur că acesta este individul care să judece un alt scriitor”, a spus și autorul de fantasy Justin Lee Anderson.

Nu este o surpriză faptul că atât de mulți se adună să-l susțină pe Sanderson. Este cel mai popular scriitor de ficțiune escapistă din lume și un urmaș larg recunoscut al lui Tolkien și al lui George RR Martin. De asemenea, cărțile lui sunt foarte distractive. Sunt uriașe și în continuă expansiune, dar întotdeauna extrem de complexe. Luați, de exemplu, saga sa în desfășurare, Arhiva luminii de furtună (Stormlight Archive): alternativa sa plină de acțiune la Stăpânul Inelelor sau la A Song of Ice and Fire a lui George RR Martin (din care este adaptat Game of Thrones). Stormlight este în esență Tolkien dacă Tolkien ar fi crescut cu benzi desenate de la Marvel. La începutul primei cărți, există o piesă fantastică în care un asasin folosește magia pentru a modifica gravitația: el aleargă de-a lungul unui perete cu o sabie deosebită în mână și luptă cu paznici îngroziți la un unghi de 45 de grade. Secvența este cinematografică și palpitantă. Sanderson știe să îmbine acțiunea desprinsă ca din filmele moderne ale Marvel – sau din jocurile video – cu descrieri cuprinzătoare și introspecții și conflicte interioare profunde. Sanderson este un uriaș al publishing-ului. A vândut 20 de milioane de romane de-a lungul carierei sale (și nici măcar nu este bătrân): Rhythm of War, al patrulea volum al Stormlight Archives, a ocupat primul loc în topul celor mai vândute bestselleruri din întreaga lume când a fost publicat la sfârșitul anului 2020.

De asemenea, a „virusat” industria editorială: cea mai mare parte a vânzărilor sale de cărți se face prin comercianții tradiționali. Cu toate acestea, Sanderson are ediții limitate de lux publicate de propria tipografie, Dragonsteel. Procedând astfel, el a valorificat puterea fandom-ului (a lumii fanilor) într-o măsură stelară. Anul trecut, a finanțat prin crowdfunding patru romane nepublicate scrise în timpul lockdown-urilor pentru puțin peste 41 de milioane de dolari. Ulterior, el a spus că va folosi o parte din venituri pentru a cumpăra cărți rare pentru jocul Magic the Gathering, al cărui fan este. Popularitatea l-a făcut pe Sanderson o țintă a gurilor rele. Cea mai populară țintă este stilul său de scris – în mod conștient curat și nepretențios, astfel încât cititorul să treacă de la punctul A la B cu efort minim. Wired a făcut tot posibilul să-i caute nod în papură pentru proza sa, spunând că folosește prea multe adverbe și că are o slăbiciune și o vulnerabilitate pentru tautologie. Acestea, desigur, au fost și plângerile împotriva lui JK Rowling – un alt traficant maniac de adverbe, se spune. Și, desigur, cam același lucru s-a spus despre Stephen King de-a lungul deceniilor. „Propozițiile pe care le scrie sau scenele pe care le construiește sunt plictisitoare”, se arată într-o recenzie a lui King din LA Review Of Books din 2012. „Părerea mea este că King se adresează adolescentului oprimat sau adolescentului tocilar oprimat.” Acele idei ar fi putut veni foarte ușor de la Wired în atacul asupra lui Sanderson. Ceea ce este ciudat la această ură este că vine într-un moment în care fantezia nu a fost niciodată mai larg acceptată. Lord of the Rings este pe Amazon Prime. House of the Dragon a fost un succes pentru HBO. Al doilea sezon din Shadow and Bone al lui Leigh Bardugo tocmai a debutat pe Netflix. Bardugo, ca și Sanderson, este o autoare de cult căreia i-a mers bine din fantezie: tocmai a semnat un contract de „opt cifre” cu editorul ei. Și, ca și Sanderson, ea preferă proza neîmpopoțonată – pentru ca povestea să curgă mai bine. Diferența este că nimeni nu scrie articole de succes despre ea. Cu siguranță că nimeni nu o acuză de însușire culturală pentru că a folosit folclorul rus în munca ei (vrăjitorii ei se numesc „Grișa” – forma prescurtată rusă a lui Grigore). Acest lucru este în contrast cu Sanderson, care se presupune că s-a bazat pe credința sa mormonă în scrisul său. El nu a negat niciodată acest lucru – și trebuie să vă întrebați dacă este vreo crimă aici. Stăpânul Inelelor a fost scufundat în catolicismul lui Tolkien. His Dark Materials a lui Philip Pullman este impregnat cu ateismul său în care nu ia prizonieri. Sanderson face ceva diferit? Concluzia evidentă este că fiind bogat, de vârstă mijlocie și creștin, Sanderson este o țintă prea tentantă. În America, anumite categorii sunt încă predispuse  la ridiculizare. Acestea includ oameni albi săraci și mormoni. Sanderson este un tocilar recunoscut – iubește Magic the Gathering și este un maniac al jocului video Elden Ring. De asemenea, deține un home cinema unde el și familia sa se bucură de proiecții frecvente ale filmului The Greatest Showman. Sanderson a răspuns la articol, spunând că nu ia personal loviturile. Totuși, a recunoscut un deja vu. „Sunt îngrijorat de felul în care tratează întreaga noastră comunitate. Înțeleg că nu a vorbit doar despre mine, ci despre voi”, a scrie el pe Reddit. „Așa cum se întâmplă cu fanii fantasy de ani de zile, atitudinea generală a oricui scrie despre noi este că ar trebui să ne fie rușine că ne bucurăm de ceea ce ne bucură. În asta, tonul pare ca a fost scris în anii optzeci. «Uitați-vă la tocilarii ăștia proști, cum le plac lor lucrurile astea! Cum îndrăznesc să le placă! Nu știu ei că ceea ce le place este prost?»”

Dar rezultatul loviturilor din Wired are un aspect pozitiv – l-a popularizat și mai mult pe Sanderson. Și mai multă lume a aflat despre cărțile sale. După cum a sugerat Wired, aceste romane nu vor fi confundate cu  cele ale James Joyce sau ale David Foster Wallace. Sunt, totuși, foarte distractive. Și nu asta, până la urmă, contează? Sanderson trăiește din ce scrie și trăiește bine. Pentru el, a fi scriitor este un job și o afacere de zeci de milioane.    ■

Brandon Sanderson

Pare că a „virusat” industria editorială. Cea mai mare parte a vânzărilor sale de cărți se face prin comercianții tradiționali. Cu toate acestea,  are ediții limitate de lux publicate de propria tipografie, Dragonsteel. Procedând astfel, el a valorificat puterea fandom-ului (a lumii fanilor) într-o măsură stelară. Anul trecut, a finanțat prin crowdfunding patru romane nepublicate scrise în timpul lockdown-urilor pentru puțin peste 41 de milioane de dolari.