FAN Courier a ajuns la venituri de 1,5 miliarde lei în 2025, după un avans de 11%. Compania mizează în acest an pe extinderea internațională
FAN Courier, una dintre cele mai mari companii de curierat de pe plan local, a încheiat anul 2025 cu venituri de 1,5 miliarde lei, după un avans de 11% a cifrei de afaceri față de anul anterior, anunță reprezentanții companiei.…
FAN Courier, una dintre cele mai mari companii de curierat de pe plan local, a încheiat anul 2025 cu venituri de 1,5 miliarde lei, după un avans de 11% a cifrei de afaceri față de anul anterior, anunță reprezentanții companiei.
„Anul 2025 a fost unul de expansiune pentru industria de curierat, în special pe segmentul B2C și e-commerce, în ciuda contextului economic și politic dificil, dominat de creșteri de taxe și incertitudini fiscale. Investițiile marketplace-urilor internaționale în România au contribuit direct la creșterea pieței, prin atragerea de noi utilizatori și stimularea cererii. În paralel însă, modificările fiscale au avut un impact semnificativ asupra comportamentului de consum, remarcându-se o scădere a volumelor expediate în rândul unor comercianți locali. Cu toate acestea, estimăm că piața de curierat a crescut față de 2024 cu peste 10%”, spune Adrian Mihai, CEO și cofondator FAN Courier.
Compania a continuat investițiile în 2025, a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 40 de milioane de euro și au fost orientate, în principal, către rețeaua de lockere, tehnologie și IT, modernizarea și extinderea flotei, precum și în dezvoltarea infrastructurii logistice.
Circa jumătate din suma alocată investițiilor în 2025 a mers către extinderea rețelei de lockere FANbox, care a ajuns să reprezinte tot mai mult în preferințele clienților privind modalitatea de livrare a coletelor.
Pentru 2026, estimările arată că 25% din totalul livrărilor se vor face prin intermediul lockerelor.
„Livrarea la locker este pe un trend ascendent de câțiva ani, de aceea unul dintre proiectele de amploare pe care îl continuăm este estinderea rețelei FANbox. În prezent, 2.700 de lockere FANbox sunt deja operaționale, iar alte 400 de unități sunt achiziționate și se află în proces de instalare. În paralel, pregătim achiziția unei noi serii de aproximativ 1.000 de lockere și ne apropiem astfel la o valoare totală a investițiilot în această zonă de 40 de milioane de euro, de la începutul proiectului. Pentru 2026, obiectivul este atingerea unei capacități de peste 4.000 de lockere, cu o pondere de minimum 25% din livrări. În ultimii ani, am observat o creștere clară a preferinței clienților pentru tipurile alternative de livrare, de aceea identificarea și dezvoltarea de noi soluții de livrare out of home rămâne una dintre prioritățile noastre de business în acest an și în anii următori”, explică Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier.