Facultatea in pijama
Internetul incepe sa devina un mediu utilizat de invatamantul superior pentru a scadea costurile asociate educatiei, iar unii observatori considera ca mutatiile pe care invatamantul la distanta le va produce va schimba in cativa ani aspectul universitatilor.
Iata-ne in pragul unei reforme a sistemului educational. Din
nou. Diferenta fata de precedentele reforme este ca de data aceasta
lucrurile au capatat un oarecare iz de scandal politic si, prin
urmare, s-a discutat mai mult, iar unii naivi au ajuns chiar sa
vorbeasca despre educatie, crezand ca despre asta este vorba. Nu
sunt sigur daca problema Universitatii “Spiru Haret” a precipitat
sau nu agregarea pachetului de legi care sa reglementeze
invatamantul, dar este cert ca opinia publica s-a oripilat afland
despre practicile mai putin uzuale aplicate de aceasta
universitate, dintre care cea mai blamata poarta numele de
“invatamant la distanta” (metoda interzisa printr-o ordonanta a
guvernului).
Ma simt obligat sa iau apararea acestei forme de invatamant – fara
sa ma pronunt insa in ceea ce priveste calitatea invatamantului la
distanta (ID) practicat de vreo universitate sau alta. Student
fiind, n-am inteles niciodata de ce trebuie sa ma duc la ora 8
intr-un amfiteatru si sa copiez pe hartie ce scrie profesorul pe
tabla. Pentru ca profesorul explica mai bine o teorema decat o
poate face intr-un articol sau intr-o carte? Sigur, am auzit si eu
legendele urbane cu studentii la filologie care frecventau
cursurile de matematici ale profesorului Dan Barbilian, dar ma
indoiesc sincer ca, la nivel universitar, un curs tiparit poate fi
intrecut de o expunere orala. Pe de alta parte, e vorba de timpul
profesorului, care in loc sa inghita praf de creta ar putea sa
scrie o carte, sa conduca doctorate sau sa indrume lucrari de
cercetare. Cu toate aceste, an de an, sute si sute de profesori
incep din nou sa predea in aceeasi maniera aceleasi cursuri de
analiza numerica sau de introducere in sociologie…
Poate ca aceasta abordare era corecta cand nu existau carti sau
cursuri tiparite, dar astazi internetul ofera toate ingredientele
pentru ca invatamantul la distanta sa fie nu doar posibil, ci si
eficient. Intr-un recent articol din Washington Post (“A Virtual
Revolution Is Brewing for Colleges”), Zephir Teachout afirma ca
studentii care incep cursurile anul acesta s-ar putea sa fie ultima
generatie pentru care “a merge la facultate” inseamna a-ti face
bagajele, a inchiria o camera intr-un camin si a asista la
cursurile profesorilor angajati. Zephir Teachout este profesor de
drept la Duke University si a fost coordonatoarea campaniei in
internet a lui Howard Dean pentru alegerile prezidentiale din 2004,
asadar cunoaste din interior atat sistemul universitar, cat si
resorturile internetului, iar opinia ei este ca modelul de business
care a sustinut colegiile private din Statele Unite nu poate
supravietui in conditiile noilor modalitati de partajare a
informatiei pe care internetul le-a facut posibile.
Cursurile online sunt mai ieftine si, pe masura ce tehnologiile
invatamantului la distanta se imbunatatesc, nivelul de acceptare a
acestora va creste pana la nivelul la care vor intra in mainstream.
De altfel, exista deja universitati de stat sau private (unele
chiar majore) care ofera cursuri online, iar initiativa MIT de a
publica pe web toate materiale de curs utilizate (MIT
OpenCourseWare) si de a permite oricarui student virtual sa
studieze pe baza acestora (desi nu ofera diplome) reprezinta deja
un semnal clar ca lucrurile evolueaza in aceasta directie. In epoca
lui YouTube, difuzarea materialelor video nu mai reprezinta o
problema, iar sistemele de teleconferinta – de uz general sau
specializate – pot asigura interactiunea dintre studenti si cadrele
didactice. Platforme web similare celor de socializare asigura
chiar si acum cadrul pentru dezbateri sau partajarea informatiilor,
iar revistele academice sunt deja online. Tehnologiile de
“tele-prezenta” vor mai trebui sa evolueze, dar chiar si fara ele
invatamantul la distanta poate acoperi aspectele esentiale ale
invatamantului superior. Exista domenii in care pregatirea practica
nu poate fi asigurata in aceasta maniera (medicina este un
exemplu), dar combinatiile sunt posibile.
Dezavantajele firesti sunt compensate de cateva posibilitati noi,
cum ar fi cea de a urma un ritm propriu de invatare si accesul mai
larg al celor care practica deja o profesie, indiferent de varsta.
Ca sa nu mai vorbim de pret. Compania StrighterLine ofera cursuri
la un tarif fix de 99 de dolari pe luna, cu asistenta online si cu
diplome la absolvire. Kevin Carey observa la randul lui in
Washington Monthly (“College for $99 a Month”) ca educatia online
poate schimba sistemul academic actual.
Si totusi, ceva pretios se va pierde: studentia.