Facultatea in pijama

Iata-ne in pragul unei reforme a sistemului educational. Din nou. Diferenta fata de precedentele reforme este ca de data aceasta lucrurile au capatat un oarecare iz de scandal politic si, prin urmare, s-a discutat mai mult, iar unii naivi au ajuns chiar sa vorbeasca despre educatie, crezand ca despre asta este vorba. Nu sunt sigur daca problema Universitatii “Spiru Haret” a precipitat sau nu agregarea pachetului de legi care sa reglementeze invatamantul, dar este cert ca opinia publica s-a oripilat afland despre practicile mai putin uzuale aplicate de aceasta universitate, dintre care cea mai blamata poarta numele de “invatamant la distanta” (metoda interzisa printr-o ordonanta a guvernului).

Ma simt obligat sa iau apararea acestei forme de invatamant – fara sa ma pronunt insa in ceea ce priveste calitatea invatamantului la distanta (ID) practicat de vreo universitate sau alta. Student fiind, n-am inteles niciodata de ce trebuie sa ma duc la ora 8 intr-un amfiteatru si sa copiez pe hartie ce scrie profesorul pe tabla. Pentru ca profesorul explica mai bine o teorema decat o poate face intr-un articol sau intr-o carte? Sigur, am auzit si eu legendele urbane cu studentii la filologie care frecventau cursurile de matematici ale profesorului Dan Barbilian, dar ma indoiesc sincer ca, la nivel universitar, un curs tiparit poate fi intrecut de o expunere orala. Pe de alta parte, e vorba de timpul profesorului, care in loc sa inghita praf de creta ar putea sa scrie o carte, sa conduca doctorate sau sa indrume lucrari de cercetare. Cu toate aceste, an de an, sute si sute de profesori incep din nou sa predea in aceeasi maniera aceleasi cursuri de analiza numerica sau de introducere in sociologie…

Poate ca aceasta abordare era corecta cand nu existau carti sau cursuri tiparite, dar astazi internetul ofera toate ingredientele pentru ca invatamantul la distanta sa fie nu doar posibil, ci si eficient. Intr-un recent articol din Washington Post (“A Virtual Revolution Is Brewing for Colleges”), Zephir Teachout afirma ca studentii care incep cursurile anul acesta s-ar putea sa fie ultima generatie pentru care “a merge la facultate” inseamna a-ti face bagajele, a inchiria o camera intr-un camin si a asista la cursurile profesorilor angajati. Zephir Teachout este profesor de drept la Duke University si a fost coordonatoarea campaniei in internet a lui Howard Dean pentru alegerile prezidentiale din 2004, asadar cunoaste din interior atat sistemul universitar, cat si resorturile internetului, iar opinia ei este ca modelul de business care a sustinut colegiile private din Statele Unite nu poate supravietui in conditiile noilor modalitati de partajare a informatiei pe care internetul le-a facut posibile.

Cursurile online sunt mai ieftine si, pe masura ce tehnologiile invatamantului la distanta se imbunatatesc, nivelul de acceptare a acestora va creste pana la nivelul la care vor intra in mainstream. De altfel, exista deja universitati de stat sau private (unele chiar majore) care ofera cursuri online, iar initiativa MIT de a publica pe web toate materiale de curs utilizate (MIT OpenCourseWare) si de a permite oricarui student virtual sa studieze pe baza acestora (desi nu ofera diplome) reprezinta deja un semnal clar ca lucrurile evolueaza in aceasta directie. In epoca lui YouTube, difuzarea materialelor video nu mai reprezinta o problema, iar sistemele de teleconferinta – de uz general sau specializate – pot asigura interactiunea dintre studenti si cadrele didactice. Platforme web similare celor de socializare asigura chiar si acum cadrul pentru dezbateri sau partajarea informatiilor, iar revistele academice sunt deja online. Tehnologiile de “tele-prezenta” vor mai trebui sa evolueze, dar chiar si fara ele invatamantul la distanta poate acoperi aspectele esentiale ale invatamantului superior. Exista domenii in care pregatirea practica nu poate fi asigurata in aceasta maniera (medicina este un exemplu), dar combinatiile sunt posibile.

Dezavantajele firesti sunt compensate de cateva posibilitati noi, cum ar fi cea de a urma un ritm propriu de invatare si accesul mai larg al celor care practica deja o profesie, indiferent de varsta. Ca sa nu mai vorbim de pret. Compania StrighterLine ofera cursuri la un tarif fix de 99 de dolari pe luna, cu asistenta online si cu diplome la absolvire. Kevin Carey observa la randul lui in Washington Monthly (“College for $99 a Month”) ca educatia online poate schimba sistemul academic actual.
Si totusi, ceva pretios se va pierde: studentia.